Biblia DCC Ioan capitolul 1

Setări Biblia
31. Eu nu-L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.”
32. Ioan a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El.
33. Eu nu-L cunoşteam; dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: „Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.”
34. Şi eu am văzut lucrul acesta şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.”

Cei dintâi ucenici.

35. A doua zi, Ioan stătea iarăşi cu doi din ucenicii lui.
36. Şi, pe când privea pe Isus umblând, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”
37. Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe şi au mers după Isus.
38. Isus S-a întors; şi, când i-a văzut că merg după El, le-a zis: „Ce căutaţi?” Ei I-au răspuns: „Rabi (care tălmăcit înseamnă Învăţătorule), unde locuieşti?”
39. „Veniţi de vedeţi”, le-a zis El. S-au dus şi au văzut unde locuia; şi în ziua aceea au rămas la El. Era cam pe la ceasul al zecelea.
40. Unul din cei doi, care auziseră cuvintele lui Ioan şi merseseră după Isus, era Andrei, fratele lui Simon Petru.
-
Pagina 4 din 6
Sari la pagina:
capitolul 1 din 21
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Ioan >> Biblia DCC Ioan capitolul 1 - pagina 4 | Salvatorul.ro
meniu prim
Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul!