Biblia DCC Ioan capitolul 6
Înmulţirea pâinilor.
1. După aceea Isus S-a dus dincolo de Marea Galileii, numită Marea Tiberiadei.
2. O mare gloată mergea după El pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi.
3. Isus S-a suit pe munte şi şedea acolo cu ucenicii Săi.
4. Paştile, praznicul iudeilor, era aproape.
5. Isus Şi-a ridicat ochii şi a văzut că o mare gloată vine spre El. Şi a zis lui Filip: „De unde avem să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceştia?”
6. Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, pentru că ştia ce are de gând să facă.
7. Filip I-a răspuns: „Pâinile pe care le-am putea cumpăra cu două sute de lei, n-ar ajunge ca fiecare să capete puţintel din ele.”
8. Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis:
9. „Este aici un băieţel care are cinci pâini de orz şi doi peşti; dar ce sunt acestea la atâţia?”
10. Isus a zis: „Spuneţi oamenilor să şadă jos.” În locul acela era multă iarbă. Oamenii au şezut jos, în număr de aproape cinci mii.