Biblia DCC Faptele apostolilor capitolul 14
11. La vederea celor făcute de Pavel, noroadele şi-au ridicat glasul şi au zis în limba licaoneană: „Zeii s-au coborât la noi în chip omenesc.”
12. Pe Barnaba îl numeau Jupiter, iar pe Pavel, Mercur, pentru că mânuia Cuvântul.
13. Preotul lui Jupiter, al cărui templu era la intrarea cetăţii, a adus tauri şi cununi înaintea porţilor şi voia să le aducă jertfă, împreună cu noroadele.
14. Apostolii Barnaba şi Pavel, când au auzit lucrul acesta, şi-au rupt hainele, au sărit în mijlocul norodului şi au strigat:
15. „Oamenilor, de ce faceţi lucrul acesta? Şi noi suntem oameni de aceeaşi fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri deşarte la Dumnezeul cel Viu, care a făcut cerul, pământul şi marea şi tot ce este în ele.
16. El, în veacurile trecute, a lăsat pe toate neamurile să umble pe căile lor,
17. măcar că, drept vorbind, nu S-a lăsat fără mărturie, întrucât v-a făcut bine, v-a trimis ploi din cer şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug şi v-a umplut inimile de bucurie.”
18. Abia au putut să împiedice, cu vorbele acestea, pe noroade, să le aducă jertfă.
Pavel în Derbe şi Antiohia.
19. Atunci au venit pe neaşteptate din Antiohia şi Iconia nişte iudei care au aţâţat pe noroade. Aceştia, după ce au împroşcat pe Pavel cu pietre, l-au târât afară din cetate, crezând că a murit.
20. Când l-au înconjurat însă ucenicii, Pavel s-a sculat şi a intrat în cetate. A doua zi, a plecat cu Barnaba la Derbe.
meniu primDa, inima noastră își găsește bucuria în El, căci avem încredere în Numele Lui cel Sfânt. ( Psalmii 33:21 )