Biblia DCC Faptele apostolilor capitolul 16

Setări Biblia

Timotei. - Vedenia lui Pavel.

1. În urmă, Pavel s-a dus la Derbe şi la Listra. Şi iată că acolo era un ucenic, numit Timotei, fiul unei iudeice credincioase şi al unui tată grec.
2. Fraţii din Listra şi Iconia îl vorbeau de bine.
3. Pavel a vrut să-l ia cu el; şi, după ce l-a luat, l-a tăiat împrejur, din pricina iudeilor care erau în acele locuri; căci toţi ştiau că tatăl lui era grec.
4. Pe când trecea prin cetăţi, învăţa pe fraţi să păzească hotărârile apostolilor şi prezbiterilor din Ierusalim.
5. Bisericile se întăreau în credinţă şi sporeau la număr din zi în zi.
6. Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ţinutul Frigiei şi Galatiei.
7. Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie.
8. Au trecut atunci prin Misia şi s-au coborât la Troa.
9. Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia stătea în picioare şi i-a făcut următoarea rugăminte: „Treci în Macedonia şi ajută-ne!”
10. După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci înţelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia.

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 16 din 28
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Faptele apostolilor >> Biblia DCC Faptele apostolilor capitolul 16 | Salvatorul.ro
meniu prim
Când în inima ta locuieşte Isus, eşti la iubire predispus, când în inima ta locuieşte al tău eu, atunci te răzvrăteşti mereu, împotriva Lui Dumnezeu.