Biblia DCC Faptele apostolilor capitolul 20

Setări Biblia

Pavel în Macedonia.

1. Când a încetat zarva, Pavel a chemat pe ucenici şi, după ce le-a dat sfaturi, şi-a luat ziua bună de la ei şi a plecat în Macedonia.
SMS
2. A străbătut ţinutul acesta şi a dat ucenicilor o mulţime de sfaturi. Apoi a venit în Grecia,
SMS
3. unde a rămas trei luni. Era gata să plece cu corabia în Siria, dar iudeii i-au întins curse. Atunci s-a hotărât să se întoarcă prin Macedonia.
SMS
4. Avea ca tovarăşi până în Asia pe: Sopater din Bereea, fiul lui Pir, Aristarh şi Secund din Tesalonic, Gaiu din Derbe, Timotei, precum şi Tihic şi Trofim, care erau din Asia.
SMS
5. Aceştia au luat-o înainte şi ne-au aşteptat la Troa.
SMS
6. Iar noi, după zilele praznicului Azimelor, am plecat cu corabia din Filipi şi, în cinci zile, am ajuns la ei în Troa, unde am stat şapte zile.
SMS

Învierea lui Eutih.

7. În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor şi şi-a lungit vorbirea până la miezul nopţii.
SMS
8. În odaia de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumini.
SMS
9. Şi un tânăr, numit Eutih, care şedea pe fereastră, a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut jos din catul al treilea şi a fost ridicat mort.
SMS
10. Dar Pavel s-a coborât, s-a repezit spre el, l-a luat în braţe şi a zis: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el.”
SMS

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 20 din 28
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Faptele apostolilor >> Biblia DCC Faptele apostolilor capitolul 20 | Salvatorul.ro
meniu prim
Unii oameni văd lucrurile aşa cum sunt şi întreabă: „De ce?” Eu visez lucruri care nu există şi întreb: „De ce nu?” (Robert Francis Kennedy)