Biblia DCC Faptele apostolilor capitolul 4

Setări Biblia
21. I-au ameninţat din nou şi i-au lăsat să plece, căci nu ştiau cum să-i pedepsească, din pricina norodului; fiindcă toţi slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate.
22. Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare avea mai bine de patruzeci de ani.

Petru şi Ioan la ai lor.

23. După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrânii.
24. Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu şi au zis: „Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele!
25. Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: „Pentru ce se întărâtă neamurile şi pentru ce cugetă noroadele lucruri deşarte?
26. Împăraţii pământului s-au răsculat şi domnitorii s-au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său.”
27. În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel,
28. ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău.
29. Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala
30. şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui sfânt, Isus.”
-
Pagina 3 din 4
Sari la pagina:
capitolul 4 din 28
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Faptele apostolilor >> Biblia DCC Faptele apostolilor capitolul 4 - pagina 3 | Salvatorul.ro
meniu prim
Mărturisiți-vă unii altora păcatele, și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. ( Iacov 5:16 )