Biblia DCC 1 Corinteni capitolul 15

Setări Biblia
1Cor 11.2-23
Vă laud că în toate privinţele vă aduceţi aminte de mine şi că ţineţi învăţăturile întocmai cum vi le-am dat.
Gal 1.12
pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos.
Ps 22.15
Mi se usucă puterea ca lutul şi mi se lipeşte limba de cerul gurii: m-ai adus în ţărâna morţii.
Isa 53.5
Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.
Dan 9.26
După aceste şaizeci şi două de săptămâni, Unsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea şi Sfântul Locaş, şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit, şi împreună cu el, şi pustiirile.
Zah 13.7
Scoală-te, sabie, asupra păstorului Meu şi asupra omului care Îmi este tovarăş! – zice Domnul oştirilor. Loveşte pe păstor, şi se vor risipi oile! Şi Îmi voi întoarce mâna spre cei mici.
Luc 24.26-46
Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri şi să intre în slava Sa?”
Fapt 3.18
Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor prorocilor Lui: că, adică, Hristosul Său va pătimi.
Fapt 26.23
şi anume, că Hristosul trebuie să pătimească şi că, după ce va fi Cel dintâi din învierea morţilor, va vesti lumină norodului şi Neamurilor.”
1Pet 1.11
Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate.

Pagina 1 din 2
capitolul 15 din 16
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Capitolul 15 >> Biblia DCC 1 Corinteni capitolul 15 | Salvatorul.ro
meniu prim
Cei cu inima stricată sunt o scârbă înaintea Domnului, dar cei ce umblă fără prihană îi sunt plăcuți. ( Proverbele 11:20 )