Biblia DCC 1 Corinteni capitolul 15

Setări Biblia
Ps 2.7
„Eu voi vesti hotărârea Lui” – zice Unsul – „Domnul Mi-a zis: „Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut.
Ps 16.10
Căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.
Isa 53.10
Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.
Osea 6.2
El ne va da iarăşi viaţa în două zile; a treia zi ne va scula, şi vom trăi înaintea Lui.
Luc 24.26-46
Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri şi să intre în slava Sa?”
Fapt 2.25-31
Căci David zice despre El: „Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentru că El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin.
Fapt 13.33-35
Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus; după cum este scris în psalmul al doilea: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.”
Fapt 26.22-23
Dar, mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta; şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus Prorocii şi Moise că are să se întâmple;
1Pet 1.11
Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate.
Pagina 1 din 1
capitolul 15 din 16
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Capitolul 15 >> Biblia DCC 1 Corinteni capitolul 15 | Salvatorul.ro
meniu prim
Mă interesează ce gândește Dumnezeu. Restul sunt detalii. ( Albert Einstein )