Biblia DCC 1 Corinteni capitolul 9

Setări Biblia
Fapt 9.11
Şi Domnul i-a zis: „Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă „Dreaptă” şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă;
Fapt 13.2
Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat.”
Fapt 26.7
şi a cărei împlinire o aşteaptă cele douăsprezece seminţii ale noastre care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi şi noapte. Pentru această nădejde, împărate, sunt pârât eu de iudei!
2Cor 12.12
Semnele unui apostol le-aţi avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri şi minuni care au fost făcute între voi.
Gal 2.7-8
Ba dimpotrivă, când au văzut că mie îmi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur, după cum lui Petru îi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei tăiaţi împrejur –
1Tim 2.7
şi propovăduitorul şi apostolul Lui am fost pus eu – spun adevărul în Hristos, nu mint – ca să învăţ pe Neamuri credinţa şi adevărul.
2Tim 1.11
Propovăduitorul şi apostolul ei am fost pus eu şi învăţător al Neamurilor.
Fapt 9.3-17
Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui.
Fapt 18.9
Noaptea, Domnul a zis lui Pavel într-o vedenie: „Nu te teme; ci vorbeşte şi nu tăcea,
Fapt 22.14-18
El mi-a zis: „Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales să cunoşti voia Lui, să vezi pe Cel Neprihănit şi să auzi cuvinte din gura Lui;

Pagina 1 din 2
capitolul 9 din 16
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Capitolul 9 >> Biblia DCC 1 Corinteni capitolul 9 | Salvatorul.ro
meniu prim
Adevărat, adevărat vă spun că dacă păzește cineva Cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea. ( Ioan 8:51 )