Biblia DCC Galateni capitolul 2

Setări Biblia

Încuviinţarea apostolilor.

1. După paisprezece ani, m-am suit din nou la Ierusalim împreună cu Barnaba; şi am luat cu mine şi pe Tit.
Fapt 15.2 ;
2. M-am suit, în urma unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc eu între Neamuri, îndeosebi celor mai cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar.
Fapt 15.12 ;Filip 2.16 ;1Tes 3.5 ;
3. Nici chiar Tit, care era cu mine, măcar că era grec, n-a fost silit să se taie împrejur
4. din pricina fraţilor mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi ca să pândească slobozenia pe care o avem în Hristos Isus, cu gând să ne aducă la robie;
Fapt 15.1-24 ;2Cor 11.26 ;Gal 3.25 ;Gal 5.1-13 ;2Cor 11.20 ;Gal 4.3-9 ;
5. noi nu ne-am supus şi nu ne-am potrivit lor nicio clipă măcar, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi.
Gal 2.14 ;Gal 3.1 ;Gal 4.16 ;
6. Cei ce sunt socotiţi ca fiind ceva – orice ar fi fost ei, nu-mi pasă: Dumnezeu nu caută la faţa oamenilor – aceştia, zic, ei cei cu vază nu mi-au adăugat nimic.
Gal 6.3 ;Fapt 10.34 ;Rom 2.11 ;2Cor 12.11 ;
7. Ba dimpotrivă, când au văzut că mie îmi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur, după cum lui Petru îi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei tăiaţi împrejur –
Fapt 13.46 ;Rom 1.5 ;Rom 11.13 ;1Tim 2.7 ;2Tim 1.11 ;1Tes 2.4 ;
8. căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiaţi împrejur, făcuse şi din mine apostolul Neamurilor –
Fapt 9.15 ;Fapt 13.2 ;Fapt 22.21 ;Fapt 26.17-18 ;1Cor 15.10 ;Gal 1.16 ;Col 1.29 ;Gal 3.5 ;
9. şi, când au cunoscut harul care-mi fusese dat, Iacov, Chifa şi Ioan, care sunt priviţi ca stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba mâna dreaptă de însoţire, ca să mergem să propovăduim: noi la Neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur.
Mat 16.18 ;Efes 2.20 ;Apoc 21.14 ;Rom 1.5 ;Rom 12.3-6 ;Rom 15.15 ;1Cor 15.10 ;Efes 3.8 ;
10. Ne-au spus numai să ne aducem aminte de cei săraci, şi chiar aşa am şi căutat să fac.
Fapt 11.30 ;Fapt 24.17 ;Rom 15.25 ;1Cor 16.1 ;2Cor 8.1-9.15 ;

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 2 din 6
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Galateni >> Biblia DCC Galateni capitolul 2 | Salvatorul.ro
meniu prim
Căci El mă va ocroti în coliba Lui în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperișul cortului Lui, și mă va înălța pe o stâncă. ( Psalmii 27:5 )