Biblia DCC Efeseni capitolul 4
1. Vă sfătuiesc, dar, eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o,
2. cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste
3. şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii.
4. Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre.
5. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez.
6. Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi.
7. Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos.
8. De aceea este zis: „S-a suit sus, a luat robia roabă şi a dat daruri oamenilor.”
9. Şi acest: „S-a suit” ce înseamnă decât că înainte Se coborâse în părţile mai de jos ale pământului?
10. Cel ce S-a coborât este acelaşi cu Cel ce S-a suit mai presus de toate cerurile ca să umple toate lucrurile.
meniu primRăbdarea: O formă mai mică de disperare deghizată în forma unei virtuţi. (Ambrose Bierce)