Biblia DCC Efeseni capitolul 4

Setări Biblia
1. Vă sfătuiesc, dar, eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o,
Efes 3.1
Iată de ce eu, Pavel, întemniţatul lui Isus Hristos pentru voi, Neamurilor… ;Filip 1.27
Numai, purtaţi-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentru ca, fie că voi veni să vă văd, fie că voi rămâne departe de voi, să aud despre voi că rămâneţi tari în acelaşi duh şi că luptaţi cu un suflet pentru credinţa Evangheliei, ;Col 1.10
pentru ca, astfel, să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu, ;
2. cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste
Fapt 20.19
Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi şi în mijlocul încercărilor pe care mi le ridicau uneltirile iudeilor. ;Gal 5.22-23
Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, ;Col 3.12-13
Astfel, dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. ;
3. şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii.
Col 3.14
Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii. ;
4. Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre.
Rom 12.5
tot aşa şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora. ;1Cor 12.12-13
Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos. ;Efes 2.16
şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia. ;1Cor 12.4-11
Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; ;Efes 1.18
şi să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi ;
5. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez.
1Cor 1.13
Hristos a fost împărţit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost voi botezaţi? ;1Cor 8.6
totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile, şi prin El şi noi. ;1Cor 12.5
sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; ;2Cor 11.4
În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit sau o altă Evanghelie pe care n-aţi primit-o, of, cum îl îngăduiţi de bine! ;Efes 4.13
până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos; ;Jud 3
Iată neamurile pe care le-a lăsat Domnul ca să încerce pe Israel prin ele, pe toţi cei ce nu cunoscuseră toate războaiele Canaanului. ;Gal 3.27-28
Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos v-aţi îmbrăcat cu Hristos. ;Evr 6.6
şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit. ;
6. Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi.
Mal 2.10
N-avem toţi un singur Tată? Nu ne-a făcut un singur Dumnezeu? Pentru ce, dar, suntem aşa de necredincioşi unul faţă de altul, pângărind astfel legământul părinţilor noştri? ;1Cor 8.6
totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile, şi prin El şi noi. ;1Cor 12.6
sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi. ;Rom 11.36
Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin. ;
7. Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos.
Rom 12.3-6
Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia. ;1Cor 12.11
Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte. ;
8. De aceea este zis: „S-a suit sus, a luat robia roabă şi a dat daruri oamenilor.”
Ps 68.18
Te-ai suit pe înălţime, ai luat prinşi de război, ai luat în dar oameni; cei răzvrătiţi vor locui şi ei lângă Domnul Dumnezeu. ;Col 2.15
A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce. ;
9. Şi acest: „S-a suit” ce înseamnă decât că înainte Se coborâse în părţile mai de jos ale pământului?
Ioan 3.13
Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului care este în cer. ;Ioan 6.33-62
căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care Se coboară din cer şi dă lumii viaţa.” ;
10. Cel ce S-a coborât este acelaşi cu Cel ce S-a suit mai presus de toate cerurile ca să umple toate lucrurile.
Fapt 1.9-11
După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor. ;1Tim 3.16
Şi, fără îndoială, mare este taina evlaviei… „Cel ce a fost arătat în trup a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.” ;Evr 4.14
Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră. ;Evr 7.26
Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri, ;Evr 8.1
Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, ;Evr 9.24
Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu. ;Fapt 2.33
Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi. ;

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 4 din 6
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Efeseni >> Biblia DCC Efeseni capitolul 4 | Salvatorul.ro
meniu prim
Toate lucrările Tale Te vor lăuda, Doamne! Și credincioșii Tăi Te vor binecuvânta. ( Psalmii 145:10 )