Biblia DCC Deuteronomul capitolul 1
21. Iată că Domnul Dumnezeul tău îţi pune ţara înainte; suie-te, ia-o în stăpânire, cum ţi-a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi; nu te teme şi nu te înspăimânta.”
22. Voi v-aţi apropiat cu toţii de mine şi aţi zis: „Să trimitem nişte oameni înaintea noastră, ca să iscodească ţara şi să ne aducă răspuns cu privire la drumul pe care ne vom sui în ea şi asupra cetăţilor în care vom ajunge.”
23. Părerea aceasta mi s-a părut bună; şi am luat doisprezece oameni dintre voi, câte un om de fiecare seminţie.
24. Ei au plecat, au trecut muntele şi au ajuns până la valea Eşcol şi au iscodit ţara.
25. Au luat în mâini din roadele ţării şi ni le-au adus; ne-au făcut o dare de seamă şi au zis: „Bună ţară ne dă Domnul Dumnezeul nostru.”
26. Dar voi n-aţi vrut să vă suiţi în ea şi v-aţi răzvrătit împotriva poruncii Domnului Dumnezeului vostru.
27. Aţi cârtit în corturile voastre şi aţi zis: „Pentru că ne urăşte, de aceea ne-a scos Domnul din ţara Egiptului, ca să ne dea în mâinile amoriţilor şi să ne nimicească.
28. Unde să ne suim? Fraţii noştri ne-au înmuiat inima, zicând: „Poporul acela este un popor mai mare şi mai înalt la statură decât noi; cetăţile sunt mari şi întărite până la cer; ba încă, am văzut acolo şi copii de ai lui Anac.”
29. Eu v-am zis: „Nu vă înspăimântaţi şi nu vă fie frică de ei.
30. Domnul Dumnezeul vostru care merge înaintea voastră, Se va lupta El însuşi pentru voi, potrivit cu tot ce a făcut pentru voi sub ochii voştri în Egipt.
meniu primCând îmi îndrept puțin privirea la tot ce am în jurul meu, mă simt dator cu mulțumirea să mă întorc spre Dumnezeu.