Biblia DCC Deuteronomul capitolul 1
Moise vorbeşte dincolo de Iordan.
1. Iată cuvintele pe care le-a spus Moise întregului Israel, dincoace de Iordan, în pustiu, într-o câmpie, faţă în faţă cu Suf, între Paran, Tofel, Laban, Haţerot şi Di-Zahab.
Ios 9.1-10 ;
Ios 22.4-7 ;
2. (De la Horeb până la Cades-Barnea, pe drumul care duce la muntele Seir, este o depărtare de unsprezece zile).
Num 13.26 ;
Deut 9.23 ;
3. În al patruzecilea an, în luna a unsprezecea, în ziua întâi a lunii, Moise a vorbit copiilor lui Israel şi le-a spus tot ce-i poruncise Domnul să le spună.
Num 33.38 ;
4. Aceasta era după ce a bătut pe Sihon, împăratul amoriţilor, care locuia la Hesbon, şi pe Og, împăratul Basanului, care locuia la Aştarot şi la Edrei.
5. Dincoace de Iordan, în ţara Moabului, Moise a început să lămurească Legea aceasta şi a zis:
6. „Domnul, Dumnezeul nostru, ne-a vorbit la Horeb, zicând: „Aţi locuit destulă vreme pe muntele acesta.
Ex 31 ;
Ex 19.1 ;
Num 10.11 ;
7. Întoarceţi-vă şi plecaţi; duceţi-vă la muntele amoriţilor şi în toate împrejurimile: în câmpie, pe munte, în vale, în partea de miazăzi, pe ţărmul mării, în ţara canaaniţilor şi în Liban, până la râul cel mare, râul Eufrat.
8. Vedeţi, v-am pus ţara înainte; intraţi şi luaţi în stăpânire ţara pe care Domnul a jurat părinţilor voştri, Avraam, Isaac şi Iacov, că o va da lor şi seminţei lor după ei.”
Gen 12.7 ;
Gen 15.18 ;
Gen 17.7-8 ;
Gen 26.4 ;
Gen 28.13 ;
Cum a pus judecători.
9. În vremea aceea, v-am spus: „Eu nu vă pot purta singur.
meniu primPrietenul adevărat iubește oricând, și în nenorocire ajunge ca un frate. ( Proverbele 17:17 )