Biblia DCC Deuteronomul capitolul 13
11. Să se facă aşa, pentru ca tot Israelul să audă şi să se teamă, şi să nu se mai săvârşească o faptă aşa de nelegiuită în mijlocul tău.
Pedeapsa pentru o cetate din care ies aţâţători.
12. Dacă vei auzi spunându-se despre una din cetăţile pe care ţi le-a dat ca locuinţă Domnul Dumnezeul tău:
13. „Nişte oameni răi au ieşit din mijlocul tău şi au amăgit pe locuitorii din cetatea lor zicând: „Haidem şi să slujim altor dumnezei!” – dumnezei pe care tu nu-i cunoşti –
14. să faci cercetări, să cauţi şi să întrebi cu de-amănuntul. Dacă este adevărat, dacă lucrul este întemeiat, dacă urâciunea aceasta a fost făcută în mijlocul tău,
15. atunci să treci prin ascuţişul sabiei pe locuitorii din cetatea aceea, s-o nimiceşti cu desăvârşire împreună cu tot ce va fi în ea şi să-i treci chiar şi vitele prin ascuţişul sabiei.
16. Să strângi toată prada în mijlocul pieţei şi să arzi de tot cu foc cetatea şi toată prada ei, înaintea Domnului Dumnezeului tău: să rămână pentru totdeauna un morman de dărâmături, şi niciodată să nu fie zidită din nou.
17. Nimic din ce va fi blestemat ca să fie nimicit cu desăvârşire, să nu se lipească de mâna ta, pentru ca Domnul să Se întoarcă din iuţimea mâniei lui, să Se îndure de tine, să te ierte şi să te înmulţească, după cum a jurat lucrul acesta părinţilor tăi,
18. dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău păzind toate poruncile Lui pe care ţi le dau astăzi şi făcând ce este plăcut înaintea Domnului Dumnezeului tău.
meniu primPe calea credinței, pașii noștri seamănă cu pașii vechilor peregrini pe vremuri, adică doi pași înainte și unul înapoi.