Biblia DCC Deuteronomul capitolul 26
Cele dintâi roade.
1. Când vei intra în ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul Dumnezeul tău, când o vei stăpâni şi te vei aşeza în ea,
SMS 2. să iei cele dintâi roade din toate roadele pe care le vei scoate din pământ, în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău, să le pui într-un coş şi să te duci la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău ca să facă să locuiască Numele Lui acolo.
SMS 3. Să te duci la preotul care va fi în zilele acelea şi să-i spui: „Mărturisesc astăzi înaintea Domnului Dumnezeului tău că am intrat în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor noştri că ne-o va da.”
SMS 4. Preotul să ia coşul din mâna ta şi să-l pună înaintea altarului Domnului Dumnezeului tău.
SMS 5. Apoi să iei iarăşi cuvântul şi să spui înaintea Domnului Dumnezeului tău: „Tatăl meu era un arameu pribeag, gata să piară; s-a coborât în Egipt cu puţini inşi şi s-a aşezat acolo pentru o vreme. Acolo, a ajuns un neam mare, puternic şi mare la număr.
SMS 6. Egiptenii ne-au chinuit, ne-au asuprit şi ne-au supus la grea robie.
SMS 7. Noi am strigat către Domnul Dumnezeul părinţilor noştri. Domnul ne-a auzit glasul şi a văzut asuprirea, chinurile şi necazurile noastre.
SMS 8. Şi Domnul ne-a scos din Egipt, cu mână tare şi cu braţ întins, cu arătări înfricoşătoare, cu semne şi minuni.
SMS 9. El ne-a adus în locul acesta şi ne-a dat ţara aceasta, ţară în care curge lapte şi miere.
SMS 10. Acum, iată, aduc cele dintâi roade din roadele pământului pe care mi l-ai dat Tu, Doamne!” Să le pui înaintea Domnului Dumnezeului tău, şi să te închini înaintea Domnului Dumnezeului tău.
SMS meniu primCine are o inimă înțeleaptă, primește învățăturile, dar cine are o gură nesocotită, se prăpădește singur. ( Proverbele 10:8 )