Biblia DCC Deuteronomul capitolul 33
Binecuvântarea rostită de Moise.
1. Iată binecuvântarea cu care Moise, omul lui Dumnezeu, a binecuvântat pe copiii lui Israel, înainte de moartea lui.
Gen 49.28Aceştia sunt toţi cei ce alcătuiesc cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi acestea sunt lucrurile pe care li le-a spus tatăl lor când i-a binecuvântat. I-a binecuvântat pe fiecare cu o binecuvântare deosebită. ;
Ps 90-titluDoamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam. ;
2. El a zis: „Domnul a venit din Sinai şi a răsărit peste ei din Seir, a strălucit din muntele Paran şi a ieşit din mijlocul zecilor de mii de sfinţi, având în dreapta Lui focul Legii.
Ex 19.18-20Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se coborâse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere. ;
Jud 5.4-5Doamne, când ai ieşit din Seir, când ai plecat din câmpiile Edomului, pământul s-a cutremurat, cerurile au picurat, şi norii au turnat ape cu găleata; ;
Hab 3.3Dumnezeu vine din Teman, şi Cel Sfânt vine din muntele Paran… – (Oprire.) – Măreţia Lui acoperă cerurile, şi slava Lui umple pământul. ;
Ps 68.17Carele Domnului se numără cu douăzecile de mii, cu mii şi mii; Domnul este în mijlocul lor, venind din Sinai în Locaşul Său cel Sfânt. ;
Dan 7.10Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ţinut judecata şi s-au deschis cărţile. ;
Fapt 7.53Voi, care aţi primit Legea dată prin îngeri, şi n-aţi păzit-o!…” ;
Gal 3.19Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină „Sămânţa” căreia Îi fusese făcută făgăduinţa; şi a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor. ;
Evr 2.2Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire, ;
Apoc 5.11M-am uitat, şi, împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrânilor, am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii. ;
Apoc 9.16Oştirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul. ;
3. Da, El iubeşte popoarele; toţi sfinţii sunt în mâna Ta. Ei au stat la picioarele Tale, au primit cuvintele Tale.
Ex 19.5Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; ;
Deut 7.7-8Nu doar pentru că întreceţi la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi şi v-a ales, căci voi sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele. ;
Ps 47.4El ne alege moştenirea, slava lui Iacov, pe care-l iubeşte. – (Oprire) ;
Osea 11.1„Când era tânăr Israel, îl iubeam şi am chemat pe fiul Meu din Egipt. ;
Mal 1.2„V-am iubit, zice Domnul! Şi voi ziceţi: „Cu ce ne-ai iubit?” Nu este Esau frate cu Iacov? – zice Domnul; totuşi am iubit pe Iacov, ;
Deut 7.6Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului. ;
1Sam 2.9El va păzi paşii preaiubiţilor Lui, dar cei răi vor fi nimiciţi în întuneric; căci omul nu va birui prin putere. ;
Ps 50.5„Strângeţi-Mi pe credincioşii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!” – ;
Luc 10.39Ea avea o soră numită Maria, care s-a aşezat jos la picioarele Domnului şi asculta cuvintele Lui. ;
Fapt 22.3„Eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei; dar am fost crescut în cetatea aceasta, am învăţat la picioarele lui Gamaliel să cunosc cu de-amănuntul Legea părinţilor noştri şi am fost tot atât de plin de râvnă pentru Dumnezeu, cum sunteţi şi voi toţi azi. ;
Prov 2.1Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra cu tine învăţăturile mele, ;
4. Moise ne-a dat Legea, moştenirea adunării lui Iacov.
Ioan 1.17căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos. ;
Ioan 7.19Oare nu v-a dat Moise Legea? Totuşi nimeni din voi nu ţine Legea. De ce căutaţi să Mă omorâţi?” ;
Ps 119.111Învăţăturile Tale sunt moştenirea mea de veci, căci ele sunt bucuria inimii mele. ;
5. El era împărat în Israel, când se adunau căpeteniile poporului şi seminţiile lui Israel.
Gen 36.31Iată împăraţii care au împărăţit în ţara Edom, înainte de a împărăţi un împărat peste copiii lui Israel. – ;
Jud 9.2„Spuneţi, vă rog, în auzul tuturor locuitorilor din Sihem: „Este mai bine pentru voi ca şaptezeci de oameni, toţi fii ai lui Ierubaal, să stăpânească peste voi sau un singur om să stăpânească peste voi?” Şi aduceţi-vă aminte că eu sunt os din oasele voastre şi carne din carnea voastră.” ;
Jud 17.6În vremea aceea, nu era împărat în Israel. Fiecare făcea ce-i plăcea. ;
Deut 32.15Israel s-a îngrăşat şi a azvârlit din picior; – te-ai îngrăşat, te-ai îngroşat şi te-ai lăţit! – Şi a părăsit pe Dumnezeu, Ziditorul lui, a nesocotit Stânca mântuirii lui, ;
6. Trăiască Ruben şi să nu moară, şi bărbaţii lui să fie mulţi la număr!”
7. Iată ce a zis despre Iuda: „Ascultă, Doamne, glasul lui Iuda şi adu-l la poporul lui. Puternice să-i fie mâinile, şi să-i fii în ajutor împotriva vrăjmaşilor lui!”
Gen 49.8Iudo, tu vei primi laudele fraţilor tăi; mâna ta va apuca de ceafă pe vrăjmaşii tăi. Fiii tatălui tău se vor închina până la pământ înaintea ta. ;
Ps 146.5Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine-şi pune nădejdea în Domnul Dumnezeul său! ;
8. Despre Levi a zis: „Tumim şi Urim au fost încredinţaţi bărbatului sfânt, pe care L-ai ispitit la Masa şi cu care Te-ai certat la apele Meriba.”
Ex 28.30Să pui în pieptarul judecăţii Urim şi Tumim, care să fie pe inima lui Aaron, când se va înfăţişa el înaintea Domnului. Astfel, Aaron va purta necurmat pe inima lui judecata copiilor lui Israel, când se va înfăţişa înaintea Domnului. ;
Ex 17.7El a numit locul acela „Masa şi Meriba”, căci copiii lui Israel se certaseră şi ispitiseră pe Domnul, zicând: „Este oare Domnul în mijlocul nostru, sau nu este?” ;
Num 20.13Acestea sunt apele Meriba unde s-au certat copiii lui Israel cu Domnul care a fost sfinţit între ei. ;
Deut 8.2-16Adu-ţi aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul Dumnezeul tău în timpul acestor patruzeci de ani în pustiu, ca să te smerească şi să te încerce, ca să-ţi cunoască pornirile inimii şi să vadă dacă ai să păzeşti sau nu poruncile Lui. ;
Ps 81.7Ai strigat în necaz, şi te-am izbăvit; ţi-am răspuns în locul tainic al tunetului şi te-am încercat la apele Meriba. – (Oprire) ;
9. Levi a zis despre tatăl său şi despre mama sa: „Nu i-am văzut!” Şi despre fraţii lui: „Nu vă cunosc!” Iar de copii n-a vrut să mai ştie. Căci ei păzesc Cuvântul Tău şi ţin legământul Tău;
Ex 32.26-28s-a aşezat la uşa taberei şi a zis: „Cine este pentru Domnul să vină la mine!” Şi toţi copiii lui Levi s-au strâns la el. ;
Ier 18.18Atunci ei au zis: „Veniţi să urzim rele împotriva lui Ieremia! Căci doar nu va pieri Legea din lipsă de preoţi, nici sfatul din lipsă de înţelepţi, nici cuvântul din lipsă de proroci. Haidem să-l ucidem cu vorba şi să nu luăm seama la toate vorbirile lui!” – ;
Mal 2.5-6Legământul Meu cu el era un legământ de viaţă şi de pace. I l-am dat ca să se teamă de Mine; şi el s-a temut de Mine, a tremurat de Numele Meu. ;
10. ei învaţă pe Iacov poruncile Tale, şi pe Israel Legea Ta; ei pun tămâie sub nările Tale şi ardere de tot pe altarul Tău.
Lev 10.11şi să puteţi învăţa pe copiii lui Israel toate legile pe care li le-a dat Domnul prin Moise.” ;
Deut 17.9-11Să te duci la preoţi, leviţi şi la cel ce va împlini atunci slujba de judecător; să-i întrebi, şi ei îţi vor spune hotărârea Legii. ;
Deut 24.8Ia seama bine şi păzeşte-te de rana leprei; şi să faceţi tot ce vă vor învăţa preoţii dintre leviţi, să aveţi grijă să lucraţi după poruncile pe care li le-am dat. ;
Ezec 44.23-24Vor învăţa pe poporul Meu să deosebească ce este sfânt de ce nu este sfânt şi vor arăta deosebirea dintre ce este necurat şi ce este curat. ;
Mal 2.7Căci buzele preotului trebuie să păzească ştiinţa şi din gura lui se aşteaptă învăţătură, pentru că el este un sol al Domnului oştirilor. ;
Ex 30.7-8Aaron va arde pe el tămâie mirositoare; va arde tămâie în fiecare dimineaţă, când va pregăti candelele; ;
Num 16.40Acesta este un semn de aducere aminte pentru copiii lui Israel, pentru ca niciun străin, care nu este din neamul lui Aaron, să nu se apropie să aducă tămâie înaintea Domnului şi să nu i se întâmple ca lui Core şi cetei lui, după cum spusese Domnul prin Moise. ;
1Sam 2.28Eu l-am ales dintre toate seminţiile lui Israel ca să fie în slujba Mea, în preoţie, ca să se suie la altarul Meu, să ardă tămâia şi să poarte efodul înaintea Mea; şi am dat casei tatălui tău toate jertfele mistuite de foc şi aduse de copiii lui Israel. ;
Lev 1.9-17Să spele cu apă măruntaiele şi picioarele; şi preotul să le ardă toate pe altar. Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului. ;
Ps 51.19Atunci vei primi jertfe neprihănite, arderi de tot şi jertfe întregi; atunci se vor aduce pe altarul Tău viţei. ;
Ezec 43.27După ce se vor împlini aceste zile, de la ziua a opta înainte, preoţii să aducă pe altar arderile voastre de tot şi jertfele voastre de mulţumire. Şi vă voi fi binevoitor, zice Domnul Dumnezeu.” ;
meniu primEducaţia este mişcarea din întuneric spre lumină. (Allan Bloom)