Biblia DCC Deuteronomul capitolul 5

Setări Biblia
1. Moise a chemat pe tot Israelul şi i-a zis: „Ascultă, Israele, legile şi poruncile pe care vi le spun astăzi în auzul vostru. Învăţaţi-le şi împliniţi-le cu scumpătate.
2. Domnul Dumnezeul nostru a încheiat cu noi un legământ la Horeb.
trimiteri 2
3. Nu cu părinţii noştri a încheiat Domnul legământul acesta, ci cu noi, care suntem toţi vii astăzi aici.
trimiteri 2
4. Domnul v-a vorbit faţă în faţă pe munte, din mijlocul focului.
trimiteri 4
5. Eu am stat atunci între Domnul şi voi, ca să vă vestesc cuvântul Domnului; căci vă era frică de foc şi nu v-aţi suit pe munte. El a zis:
trimiteri 5
6. „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-am scos din ţara Egiptului, din casa robiei.
trimiteri 4
7. Să n-ai alţi dumnezei afară de Mine.
trimiteri 1
8. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în ape sub pământ.
trimiteri 1
9. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc;
trimiteri 1
10. şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.
trimiteri 2

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 5 din 34
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Deuteronomul >> Biblia DCC Deuteronomul capitolul 5 | Salvatorul.ro
meniu prim
Eu strig cu glasul meu către Domnul, şi El îmi răspunde din muntele Lui cel sfânt.