Biblia DCC Coloseni capitolul 4
11. şi Isus, zis Iust: ei sunt din numărul celor tăiaţi împrejur şi singurii care au lucrat împreună cu mine pentru Împărăţia lui Dumnezeu, oameni care mi-au fost de mângâiere.
12. Epafra, care este dintre ai voştri, vă trimite sănătate. El, rob al lui Hristos, totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale, pentru ca, desăvârşiţi şi deplin încredinţaţi, să stăruiţi în voia lui Dumnezeu.
13. Căci vă mărturisesc că are o mare râvnă pentru voi, pentru cei din Laodiceea şi pentru cei din Ierapole.
14. Luca, doctorul preaiubit, şi Dima vă trimit sănătate.
15. Spuneţi sănătate fraţilor din Laodiceea şi lui Nimfa, şi bisericii din casa lui.
16. După ce va fi citită această epistolă la voi, faceţi aşa ca să fie citită şi în Biserica laodicenilor; şi voi, la rândul vostru, să citiţi epistola care vă va veni din Laodiceea.
17. Şi spuneţi lui Arhip: „Ia seama să împlineşti bine slujba pe care ai primit-o în Domnul.”
18. Urarea de sănătate este cu mâna mea: Pavel. Aduceţi-vă aminte de lanţurile mele. Harul să fie cu voi! Amin.
meniu primFiți împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înșelându-vă singuri. ( Iacov 1:22 )