Biblia DCC Evrei capitolul 10

Setări Biblia
1. În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie.
Col 2.17
care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos. ;Evr 8.5
Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă Cortul: „Ia seama”, i s-a zis, „să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte.” ;Evr 9.23
Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri au trebuit curăţate în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţate cu jertfe mai bune decât acestea. ;Evr 9.11
Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta, ;Evr 9.9
Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, când se aduc daruri şi jertfe care nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta la desăvârşirea cerută de cugetul lui. ;Evr 10.14
Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi. ;
2. Altfel, n-ar fi încetat ele oare să fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind curăţaţi o dată, n-ar mai fi trebuit să mai aibă cunoştinţă de păcate?
3. Dar aducerea aminte a păcatelor este înnoită din an în an, tocmai prin aceste jertfe;
Lev 16.21
Aaron să-şi pună amândouă mâinile pe capul ţapului celui viu şi să mărturisească peste el toate fărădelegile copiilor lui Israel şi toate călcările lor de lege cu care au păcătuit ei; să le pună pe capul ţapului, apoi să-l izgonească în pustiu, printr-un om care va avea însărcinarea aceasta. ;Evr 9.7
Dar în partea a doua intră numai marele preot, o dată pe an, şi nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuşi şi pentru păcatele din neştiinţă ale norodului. ;
4. căci este cu neputinţă ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele.
Mic 6.6-7
Cu ce voi întâmpina pe Domnul şi cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului celui Preaînalt? Îl voi întâmpina oare cu arderi de tot, cu viţei de un an? ;Evr 9.13
Căci, dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţarea trupului, ;Evr 10.11
Şi, pe când orice preot face slujba în fiecare zi şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, care niciodată nu pot şterge păcatele, ;
5. De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup;
6. n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat.
Ps 40.6
Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile; nu ceri nici ardere de tot, nici jertfă de ispăşire. ;Ps 50.8
Nu pentru jertfele tale te mustru: căci arderile tale de tot sunt necurmat înaintea Mea. ;Isa 1.11
„Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt sătul de arderile de tot ale berbecilor şi de grăsimea viţeilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor şi ţapilor. ;Ier 6.20
Ce nevoie am Eu de tămâia care vine din Seba, de trestia mirositoare dintr-o ţară depărtată? Arderile voastre de tot nu-Mi plac, şi jertfele voastre nu-Mi sunt plăcute.” ;Amos 5.21-22
Eu urăsc, dispreţuiesc sărbătorile voastre şi nu pot să vă sufăr adunările de sărbătoare! ;
7. Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”
8. După ce a zis întâi: „Tu n-ai voit şi n-ai primit nici jertfe, nici prinosuri, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat” (lucruri aduse toate după Lege),
9. apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.” El desfiinţează astfel pe cele dintâi, ca să pună în loc pe a doua.
10. Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos o dată pentru totdeauna.
Ioan 17.19
Şi Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr. ;Evr 13.12
De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. ;Evr 9.12
şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică. ;

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 10 din 13
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Evrei >> Biblia DCC Evrei capitolul 10 | Salvatorul.ro
meniu prim
Mai bine să suferi tu din cauza adevărului decât să sufere el din cauza ta.