Biblia DCC Evrei capitolul 9
Lev 11.2„Vorbiţi copiilor lui Israel şi spuneţi-le: „Iată dobitoacele pe care le veţi mânca dintre toate dobitoacele de pe pământ:
Col 2.16Nimeni, dar, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat,
Num 19.7Preotul să-şi spele hainele şi să-şi scalde trupul în apă; apoi să intre iarăşi în tabără şi să fie necurat până seara.
Efes 2.15şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace;
Col 2.20Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ca acestea:
Evr 7.16pus nu prin legea unei porunci pământeşti, ci prin puterea unei vieţi nepieritoare.
Pagina 1 din 1
meniu primTot așa, și credința: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși. ( Iacov 2:17 )