Biblia DCC Iacov capitolul 2

Setări Biblia
Ioan 7.48
A crezut în El vreunul din mai marii noştri sau din farisei?
1Cor 1.26-28
De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales.
Luc 12.21
Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el, şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.”
1Tim 6.18
Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii,
Apoc 2.9
„Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat) şi batjocurile din partea celor ce zic că sunt iudei, şi nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei.
Ex 20.6
şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.
1Sam 2.30
De aceea, iată ce zice Domnul Dumnezeul lui Israel: „Spusesem că şi casa ta şi casa tatălui tău au să umble întotdeauna înaintea Mea.” Şi acum, zice Domnul, departe de Mine lucrul acesta! Căci voi cinsti pe cine Mă cinsteşte, dar cei ce Mă dispreţuiesc vor fi dispreţuiţi.
Prov 8.17
Eu iubesc pe cei ce mă iubesc, şi cei ce mă caută cu tot dinadinsul mă găsesc.
Mat 5.3
„Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
Luc 6.20
Atunci Isus Şi-a ridicat ochii spre ucenicii Săi şi a zis: „Ferice de voi care sunteţi săraci, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră!

Pagina 1 din 2
capitolul 2 din 5
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Capitolul 2 >> Biblia DCC Iacov capitolul 2 | Salvatorul.ro
meniu prim
Cine strânge vara, este un om chibzuit, dar cine doarme în timpul seceratului, este un om care face ruşine. ( Proverbele 10:5 )