Biblia DCC Iosua capitolul 19
21. Remet, En-Ganim, En-Hada şi Bet-Paţeţ;
22. atingea Taborul, Şahaţima, Bet-Şemeş şi ieşea la Iordan; şaisprezece cetăţi şi satele lor.
23. Aceasta a fost moştenirea seminţiei fiilor lui Isahar, după familiile lor, cetăţile acestea şi satele lor.
Partea lui Aşer.
24. A cincea parte a căzut prin sorţi seminţiei fiilor lui Aşer, după familiile lor.
25. Hotarul lor trecea prin Helcat, Hali, Beten, Acşaf,
26. Alamelec, Amead şi Mişeal; atingea, spre apus, Carmelul şi Şihor-Libnat;
27. apoi se întorcea înspre răsărit la Bet-Dagon, se atingea de Zabulon şi de valea Iiftah-El, la miazănoapte de Bet-Emec şi Neiel, şi se întindea spre Cabul, la stânga,
28. şi spre Ebron, Rehob, Hamon şi Cana, până la Sidonul cel mare.
29. Se întorcea apoi spre Rama până la cetatea cea tare a Tirului şi spre Hosa şi ieşea la mare prin ţinutul Aczib.
30. Cuprindea: Uma, Afec şi Rehob; douăzeci şi două de cetăţi şi satele lor.
meniu primO mare cantitate de talent este pierdută în lume din cauza absenței curajului. În fiecare zi dispar oameni a căror timiditate îi împiedică să facă un prim efort. ( Sydney Smith )