Biblia DCC Iosua capitolul 23

Setări Biblia

Adunarea lui Israel. Sfaturile lui Iosua.

1. De multă vreme Domnul dăduse odihnă lui Israel, izbăvindu-l de toţi vrăjmaşii care-l înconjurau. Iosua era bătrân, înaintat în vârstă.
SMS
2. Atunci Iosua a chemat pe tot Israelul, pe bătrânii lui, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui şi pe căpeteniile oştii. Şi le-a zis: „Eu sunt bătrân, înaintat în vârstă.
SMS
3. Aţi văzut tot ce a făcut Domnul Dumnezeul vostru tuturor neamurilor acelora dinaintea voastră; căci Domnul Dumnezeul vostru a luptat pentru voi.
SMS
4. Vedeţi, v-am dat ca moştenire prin sorţi, după seminţiile voastre, neamurile acestea care au rămas, începând de la Iordan, şi toate neamurile pe care le-am nimicit, până la Marea cea Mare spre apusul soarelui.
SMS
5. Domnul Dumnezeul vostru le va izgoni dinaintea voastră şi le va alunga dinaintea voastră; şi voi le veţi stăpâni ţara, cum a spus Domnul, Dumnezeul vostru.
SMS
6. Puneţi-vă toată puterea ca să păziţi şi să împliniţi tot ce este scris în cartea Legii lui Moise, fără să vă abateţi nici la dreapta, nici la stânga.
SMS
7. Să nu vă amestecaţi cu neamurile acestea care au rămas printre voi; să nu rostiţi numele dumnezeilor lor şi să nu-l întrebuinţaţi în jurământ; să nu le slujiţi şi să nu vă închinaţi înaintea lor.
SMS
8. Ci alipiţi-vă de Domnul Dumnezeul vostru, cum aţi făcut până în ziua aceasta.
SMS
9. Domnul a izgonit dinaintea voastră neamuri mari şi puternice; şi nimeni, până în ziua aceasta, n-a putut să vă stea împotrivă.
SMS
10. Unul singur dintre voi urmărea o mie din ei, căci Domnul Dumnezeul vostru lupta pentru voi, cum v-a spus.
SMS

Pagina 1 din 2
capitolul 23 din 24
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Iosua >> Biblia DCC Iosua capitolul 23 | Salvatorul.ro
meniu prim
Cel mai mare curaj este să ceri ajutorul la nevoie!