Biblia DCC 2 Petru capitolul 3
Gen 7.11În anul al şase sutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor.
Gen 7.21-23Şi a pierit orice făptură care se mişca pe pământ, atât păsările, cât şi vitele şi fiarele, tot ce se târa pe pământ şi toţi oamenii.
2Pet 2.5dacă n-a cruţat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alţi şapte inşi, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi;
Pagina 1 din 1
meniu primPe cei ce păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, ca și ceilalți să aibă frică. ( 1 Timotei 6:11 )