Biblia DCC Apocalipsa capitolul 5

Setări Biblia
Isa 53.7
Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.
Ioan 1.29-36
A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!
1Pet 1.19
ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.
Apoc 13.8
Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului care a fost junghiat.
Apoc 5.9-12
Şi cântau o cântare nouă şi ziceau: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost junghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.
Zah 3.9
Căci iată că numai spre piatra aceasta pe care am pus-o înaintea lui Iosua sunt îndreptaţi şapte ochi; iată, Eu însumi voi săpa ce trebuie săpat pe ea, zice Domnul oştirilor; şi într-o singură zi voi înlătura nelegiuirea ţării acesteia.
Zah 4.10
Căci cine dispreţuieşte ziua începuturilor slabe? Aceştia şapte vor privi cu bucurie cumpăna în mâna lui Zorobabel. Aceştia şapte sunt ochii Domnului care cutreieră tot pământul.”
Apoc 4.5
Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete. Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu.
Pagina 1 din 1
capitolul 5 din 22
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Capitolul 5 >> Biblia DCC Apocalipsa capitolul 5 | Salvatorul.ro
meniu prim
Ca și Numele Tău, Dumnezeule, și lauda Ta răsună până la marginile pământului; dreapta Ta este plină de îndurare. ( Psalmii 48:10 )