Biblia DCC Judecatorii capitolul 4
Debora şi Barac.
1. Copiii lui Israel iarăşi au făcut ce nu plăcea Domnului, după moartea lui Ehud.
2. Şi Domnul i-a vândut în mâinile lui Iabin, împăratul Canaanului, care domnea la Haţor. Căpetenia oştirii lui era Sisera, şi locuia la Haroşet-Goim.
3. Copiii lui Israel au strigat către Domnul, căci Iabin avea nouă sute de care de fier şi, de douăzeci de ani apăsa cu putere pe copiii lui Israel.
4. Pe vremea aceea judecător în Israel era Debora, prorociţa, nevasta lui Lapidot.
5. Ea şedea sub finicul Deborei, între Rama şi Betel, pe muntele lui Efraim; şi copiii lui Israel se suiau la ea ca să fie judecaţi.
6. Ea a trimis să cheme pe Barac, fiul lui Abinoam, din Chedeş-Neftali, şi i-a zis: „Iată porunca pe care a dat-o Domnul Dumnezeul lui Israel: „Du-te, îndreaptă-te spre muntele Taborului şi ia cu tine zece mii de oameni din copiii lui Neftali şi din copiii lui Zabulon;
7. voi trage spre tine, la pârâul Chison, pe Sisera, căpetenia oştirii lui Iabin, împreună cu carele şi oştile lui, şi-l voi da în mâinile tale.”
8. Barac i-a zis: „Dacă vii tu cu mine, mă voi duce; dar dacă nu vii cu mine, nu mă voi duce.”
9. Ea a răspuns: „Voi merge cu tine; dar nu vei avea slavă în calea pe care mergi, căci Domnul va da pe Sisera în mâinile unei femei.” Şi Debora s-a sculat şi s-a dus cu Barac la Chedeş.
10. Barac a chemat pe Zabulon şi Neftali la Chedeş; zece mii de oameni mergeau în urma lui, şi Debora a plecat cu el.
meniu primIar acum, Domnul vorbește și zice: " În trei ani, ca anii unui simbriaș, slava Moabului va fi disprețuită, împreună cu toată această mare mulțime; și ce va rămâne va fi puțin lucru, aproape nimic. " ( Isaia 16:14 )