Biblia DCC Judecatorii capitolul 6
Apăsarea Madianiţilor.
1. Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului; şi Domnul i-a dat în mâinile lui Madian, timp de şapte ani.
trimiteri 2 2. Mâna lui Madian a fost puternică împotriva lui Israel. Ca să scape de Madian, copiii lui Israel fugeau în văgăunile munţilor, în peşteri şi pe stânci întărite.
trimiteri 2 3. După ce semăna Israel, Madian se suia cu Amalec şi fiii răsăritului şi porneau împotriva lui.
trimiteri 6 4. Tăbărau în faţa lui, nimiceau roadele ţării până spre Gaza; şi nu lăsau în Israel nici merinde, nici oi, nici boi, nici măgari.
trimiteri 3 5. Căci se suiau împreună cu turmele şi corturile lor, soseau ca o mulţime de lăcuste, erau fără număr, ei şi cămilele lor, şi veneau în ţară ca s-o pustiască.
trimiteri 1 6. Israel a ajuns foarte nenorocit din pricina lui Madian, şi copiii lui Israel au strigat către Domnul.
trimiteri 2 7. Când copiii lui Israel au strigat către Domnul din pricina lui Madian,
8. Domnul a trimis copiilor lui Israel un proroc. El le-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Eu v-am scos din Egipt, Eu v-am scos din casa robiei.
9. V-am scăpat din mâna egiptenilor şi din mâna tuturor celor ce vă apăsau; i-am izgonit dinaintea voastră şi v-am dat vouă ţara lor.
trimiteri 1 10. V-am zis: „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; să nu vă temeţi de dumnezeii amoriţilor, în a căror ţară locuiţi.” Dar voi n-aţi ascultat glasul Meu.”
trimiteri 2 meniu primNu-mi ascunde fața Ta, nu îndepărta cu mânie pe robul Tău! Tu ești ajutorul meu: nu mă lăsa, nu mă părăsi, Dumnezeul mântuirii mele!