Biblia DCC Judecatorii capitolul 7

Setări Biblia

Biruinţa asupra Madianiţilor.

1. Ierubaal, sau Ghedeon, şi tot poporul care era cu el, s-au sculat dis-de-dimineaţă şi au tăbărât la izvorul Harod. Tabăra lui Madian era la miazănoapte de Ghedeon, spre dealul More, în vale.
Jud 6.32
În ziua aceea au pus lui Ghedeon numele Ierubaal căci au zis ei: „Apere-se Baal împotriva lui, fiindcă i-a dărâmat altarul.” ;
2. Domnul a zis lui Ghedeon: „Poporul pe care-l ai cu tine este prea mult, pentru ca să dau pe Madian în mâinile lui; el ar putea să se laude împotriva Mea şi să zică: „Mâna mea m-a izbăvit.”
Deut 8.17
Vezi să nu zici în inima ta: „Tăria mea şi puterea mâinii mele mi-au câştigat aceste bogăţii.” ;Isa 10.13
căci el a zis: „Prin puterea mâinii mele am făcut aceste lucruri şi prin înţelepciunea mea – căci sunt priceput – am împins înapoi hotarele popoarelor şi le-am jefuit vistieriile, şi, ca un viteaz, am dat jos pe cei ce şedeau pe scaunele lor de domnie; ;1Cor 1.29
pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. ;2Cor 4.7
Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi. ;
3. Vesteşte, dar, lucrul acesta în auzul poporului: „Cine este fricos şi se teme, să se întoarcă şi să se depărteze de muntele Galaadului.” Douăzeci şi două de mii de oameni din popor s-au întors şi au mai rămas zece mii.
Deut 20.8
Mai marii oştirii să vorbească mai departe poporului şi să spună: „Cine este fricos şi slab la inimă, să plece şi să se întoarcă acasă, ca să nu înmoaie inima fraţilor lui.” ;
4. Domnul a zis lui Ghedeon: „Poporul este încă prea mult. Coboară-i la apă, şi acolo ţi-i voi alege; acela despre care îţi voi spune: „Acesta să meargă cu tine”, va merge cu tine; şi acela despre care îţi voi spune: „Acesta să nu meargă cu tine”, nu va merge cu tine.”
5. Ghedeon a coborât poporul la apă, şi Domnul a zis lui Ghedeon: „Pe toţi cei ce vor lipăi apă cu limba, cum lipăie câinele, să-i desparţi de toţi cei ce vor bea apă din genunchi.”
6. Cei ce au lipăit apa, ducând-o la gură cu mâna, au fost în număr de trei sute de oameni; şi tot poporul celălalt a îngenuncheat ca să bea.
7. Şi Domnul a zis lui Ghedeon: „Cu cei trei sute de oameni care au lipăit, vă voi mântui şi voi da pe Madian în mâinile tale. Toţi ceilalţi din popor să se ducă fiecare acasă.
1Sam 14.6
Ionatan a zis tânărului care-i purta armele: „Vino, şi să pătrundem până la straja acestor netăiaţi împrejur. Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu împiedică pe Domnul să dea izbăvire printr-un mic număr ca şi printr-un mare număr.” ;
8. Au luat merindea poporului şi trâmbiţele lui. Apoi Ghedeon a trimis pe toţi bărbaţii lui Israel, pe fiecare în cortul lui, şi a ţinut pe cei trei sute de oameni. Tabăra lui Madian era jos în vale.
9. Domnul a zis lui Ghedeon în timpul nopţii: „Scoală-te şi coboară-te în tabără, căci am dat-o în mâinile tale.
Gen 46.2-3
Dumnezeu a vorbit lui Israel într-o vedenie, noaptea, şi a zis: „Iacove! Iacove!” Israel a răspuns: „Iată-mă!” ;
10. Dacă ţi-e frică să te cobori, coboară-te cu Pura, slujitorul tău.

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 7 din 21
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Judecatorii >> Biblia DCC Judecatorii capitolul 7 | Salvatorul.ro
meniu prim
" DE VREI SĂ FII IUBIT, FII VREDNIC DE IUBIRE! "