Biblia DCC Judecatorii capitolul 9
Uneltirea lui Abimelec.
1. Abimelec, fiul lui Ierubaal, s-a dus la Sihem la fraţii mamei lui şi iată cum le-a vorbit, atât lor, cât şi la toată familia casei tatălui mamei sale:
trimiteri 1 2. „Spuneţi, vă rog, în auzul tuturor locuitorilor din Sihem: „Este mai bine pentru voi ca şaptezeci de oameni, toţi fii ai lui Ierubaal, să stăpânească peste voi sau un singur om să stăpânească peste voi?” Şi aduceţi-vă aminte că eu sunt os din oasele voastre şi carne din carnea voastră.”
trimiteri 2 3. Fraţii mamei lui au spus toate cuvintele acestea pentru el în auzul tuturor locuitorilor din Sihem, şi inima lor s-a plecat spre Abimelec; căci îşi ziceau: „El este frate cu noi.”
trimiteri 1 4. I-au dat şaptezeci de sicli de argint, pe care i-au ridicat din casa lui Baal-Berit. Abimelec a cumpărat cu ei pe nişte oameni fără căpătâi şi neastâmpăraţi, care au mers după el.
trimiteri 5 5. A venit în casa tatălui său la Ofra şi a ucis pe fraţii săi, fiii lui Ierubaal, şaptezeci de oameni, pe aceeaşi piatră. N-a scăpat decât Iotam, cel mai tânăr fiu al lui Ierubaal, căci se ascunsese.
trimiteri 2 6. Toţi locuitorii din Sihem şi toată casa lui Milo s-au strâns laolaltă şi au venit de au făcut împărat pe Abimelec, lângă stejarul sădit în Sihem.
Pilda lui Iotam.
7. Iotam a aflat despre lucrul acesta. S-a dus şi s-a aşezat pe vârful muntelui Garizim şi iată ce le-a strigat el cu glas tare: „Ascultaţi-mă, locuitorii Sihemului, şi Dumnezeu să vă asculte!
trimiteri 4 8. Copacii au plecat să ungă un împărat şi să-l pună în fruntea lor. Ei au zis măslinului: „Împărăţeşte peste noi!”
trimiteri 2 9. Dar măslinul le-a răspuns: „Să-mi părăsesc eu untdelemnul meu, care îmi aduce laude din partea lui Dumnezeu şi a oamenilor, ca să mă duc să domnesc peste copaci?”
trimiteri 1 10. Şi copacii au zis smochinului: „Vino, tu, de împărăţeşte peste noi!”
meniu primDin aceeași gură iese și binecuvântarea și blestemul! Nu trebuie să fie așa, frații mei! ( Iacov 3:10 )