Biblia DCC 1 Samuel capitolul 30
21. David a ajuns la cei două sute de oameni care fuseseră prea obosiţi ca să mai meargă după el şi pe care-i lăsase la pârâul Besor. Ei au ieşit înaintea lui David şi înaintea poporului care era cu el. David s-a apropiat de ei şi i-a întrebat de sănătate.
22. Toţi oamenii răi şi de nimic dintre cei ce merseseră cu David au luat cuvântul şi au zis: „Fiindcă n-au venit cu noi, să nu le dăm nimic din prada pe care am scăpat-o, ci doar să-şi ia fiecare nevasta şi copiii şi să plece.”
23. Dar David a zis: „Să nu faceţi aşa, fraţilor, cu ce ne-a dat Domnul; căci El ne-a păzit şi a dat în mâinile noastre ceata care venise împotriva noastră.
24. Şi cine v-ar asculta în privinţa aceasta? Partea trebuie să fie aceeaşi atât pentru cel ce s-a coborât pe câmpul de bătaie, cât şi pentru cel ce a rămas la calabalâcuri: s-o împartă deopotrivă.”
25. Lucrul acesta a rămas de atunci şi până în ziua de azi o lege şi un obicei în Israel.
26. Când s-a întors la Ţiclag, David a trimis o parte din pradă bătrânilor lui Iuda, prietenilor săi, spunându-le aceste cuvinte: „Iată darul pe care vi-l fac din prada luată de la vrăjmaşii Domnului!”
27. A trimis celor din Betel, celor din Ramot de la miazăzi, celor din Iatir,
28. celor din Aroer; celor din Sifmot, celor din Eştemoa,
29. celor din Racal, celor din cetăţile ierahmeeliţilor, celor din cetăţile cheniţilor,
30. celor din Horma, celor din Cor-Aşan, celor din Atac,
meniu primNu spune Domnului ce mare e furtuna, ci spune furtunii ce mare e Domnul tău!