Cântăre Ce bine-i printre voi
Vizualizări: 145
Scrisa: BBCode: [url=/cantare/id/1000-ce-bine-i-printre-voi]Ce bine-i printre voi[/url]
Ce bine-i printre voi iubiţii
şi dragii sufletului meu,
iubirea voastră-n mine arde
alături de-a lui Dumnezeu:
întâi e-a Lui, apoi aproape
de ea mi-e dragostea de voi —
Cristos şi voi mi-aţi fost comoara
în lumea asta de noroi.
Fiţi binecuvântaţi
surori iubite — şi scumpi fraţi.
Ce bine-i printre voi iubiţii
şi scumpii vieţii mele-ntregi,
de voi mă strâng ale iubirii
în veci nebiruite legi:
de voi şi de Cristos pe viaţă
şi veşnicie sunt legat,
nimic nu va putea desparte
ce Dumnezeu a-mpreunat.
Ce bine-i lângă voi, cu lacrimi
îngenunchiaţi să ne rugăm,
ce bine-i lângă voi când Sfântul
Cuvânt ceresc îl ascultăm,
ce bine-i lângă voi când glasul
printre cântari ni-l împletim,
ce bine-i când gândim că-n ceruri
în veci n-o să ne despărţim.
Ce bine-i când la despărţire
sunt petrecut cu drag de voi,
ce bine-i când iubirea voastră
mă-ntâmpină venind-napoi,
ce dulce e cu voi la muncă
şi ce uşor cu voi la greu
cu voi e Dumnezeu în mine
şi eu cu voi în Dumnezeu.
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primÎn mintea mea e iarnă, dar în sufletul meu e o primăvară permanentă! ( Victor Hugo )