Cântăre Îmi ridic ochii către munţi

Îmi ridic ochii către munţi

Căci ştiu, acolo Tu odată

Te coborai ca să vorbeşti

Şi să te-arăţi în a Ta slavă

Dar astăzi munţii sunt doar stânci

Şi plini de fiare-nfometate

Nu-mi dau curaj, nu-mi dau avânt

Atunci când sufletu-mi se zbate.



Dar ajutorul meu

Vine de la Dumnezeu

Spre El ochii mi-I ridic

Nu mi-e frică de nimic.

Căci ajutorul meu,

Vine de la Dumnezeu

Spre El ochii mi-i ridic

Nu mi-e frică de nimic.



Eu vreau că să privesc în sus,

Nu la-nălţimi ce pot să cadă

Şi nici spre mâini ce pot să-mi dea

Un ajutor, dar şi-o ocară

Nădejdea vreau că să mi-o pun

În Cel ce toate le adapă

În Dumnezeu, în Dumnezeu

E cetăţuia ce mă scapă.



Nu-i o poveste tot ce spun,

Există-un Dumnezeu ce poate

Să facă totul din nimic,

Iar munţii-n mare să-i îngroape

El Se descoperă şi azi

Acelor ce doresc să-L vadă

Dar nu pe munţi, ci-n duhul lor

Şi prin credinţă, nu-n tăgadă.