Cântăre Un om avea cu el doi fii în casa pãrintesca

Un om avea cu el doi fii în casa pãrintesca

Dar iatã cã-ntr-o zi cel mic se hotãrî, în lume sã porneascã.

El tatãlui ia zis: "Dã-mi tot ce mi-ai promis, eu vreau sã plec în lume

Sânt mare pot trãi, ştiu bine-a chibzui, eu plec azi de la tine !"

"Vreau sã fiu stãpân pe mine sã-mi petrec viaţa-n bine.

(: Deci nu mã tine, cãci eu nu voi mai sta, de azi tatã-n casa ta. "

O fiul meu, tatãl ia zis: "Tu pleci în ţãri strãine

Şi când se va întâmpla sã-ţi fie viaţa grea sã-ţi aminteşti de mine.

Şi-ndatã de vei vrea sã vi în casa mea, în casa pãrinteascã..

Şi-atunci când vei veni odihnã vei gãsi, în casa pãrinteascã."

"Cât mã doare fiul meu, cãci apuci pe drumul rãu.

(: Ia-ţi de-aici avutul eu nu te opresc, dar sã ştii cãci te iubesc. "

El a plecat, precum a zis în lumea depãrtatã

Şi tot avutul strâns curând s-a risipit, în viaţa ce-a stricatã.

Când totul s-a sfârsit, nimic ne mai având, atunci o foame mare,

În ţarã a venit, din greu ea la lovit, n-avea nimic mâncare.

Strâmtorat din cale-afarã. el era silit sã piarã.

(: Tare chinuit el se vãzu silit, ca porcar a fi primit.

El ar fi vrut şi mult dorea, sã-şi stâmpere doar foamea.

Cu roşcovele chiar, doar nu-i mai rãmâneau, mãrind şi mai mult jalea.

Dar iatã cã-ntr-o zi, deodatã se trezi, el îşi veni în fire.

"Nici slugi la tatãl meu, n-o duc aşa de rãu ei au belşug de pâine."

"Eu de dor mã prãpãdesc, de cãminul pãrintesc

(: Vreau dar chiar acum spre el sã pornesc loc de slujbã sã-mi gãsesc.)

Şi el a zis: "Mã voi scula sã plec în a mea ţarã !

Ah! dar cât aş vrea şi dacã s-ar putea sã fiu reprimit iarã."

A zis şi hotãrât spre tatãl a pornit într-un amurg de searã

Şi parcã nu credea cum fiul lui venea s-ajungã acasã iarã.

Când pe cale el mergea nici prin gând lui nu-i trecea

(: Cãci tatãl sãu cu drag îl aştepta gata sprea-l întâmpina.