Cântăre E mult de cand e noapte si lumea-i bantuita

Do major



E mult de cand e noapte si lumea-i bantuita

De mii de duhuri rele cu-nselatoare soapte.

Mi-e dor de Dimineata, in slava, rasarita...

Strajerule, strajere, mai este mult din noapte?...



Atati, din cei ce-asteapta, sunt coplesiti de jale,

Trantiti de greutatea ce inima le-a smuls;

Mi-e toata asteptarea, la glasul vestii tale:

Strajerule, strajere, mai este oare mult?...



Plang inimi sfasiate de lunga despartire...

Si au atatea doruri... si-au suferit atat...

Si-asteapta-ndurerate o clipa de iubire...

Strajerule, strajere, o, cat mai este, cat?...



E-atat de grea vegherea, cand noaptea se lungeste...

Cand inimile-asteapta... si-n suflete e jale...

Cand mistuie durerea... si plansul copleseste...

Strajerule, strajere, ah! zorii nu rasar?...



Mai este mult din noaptea aceea-ntunecoasa?

Departe-s zorii zilei, seninei dimineti?

Se fierb in jur talazuri... e marea furtunoasa...

Strajerule, strajere, nu-i ceasul cel maret?...





Atat de grea ni-e starea, cum n-a fost niciodata!

Vin valuri mari si grele, cum n-am mai intalnit...

Simtim c-a-noastre inimi curand n-or sa mai bata...

Ah, suna rasaritul, strajerule iubit!...



Ah, suna azi, strajere, sfarsitul suferintei,

Sa rupi obezi si stavili de tarana si fier!

Aduna-n sarbatoare, dorita biruinta

Si nunta asteptata cu Mirele din cer!...