Cântăre Am căutat iubirea

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 144
Scrisa:
BBCode: [url=/cantare/id/5904-am-c-utat-iubirea]Am căutat iubirea[/url]

Am căutat iubirea ca pe-o cetate sfântă

Ca pe un cer de cântec în lumea de dureri.

Am dat năvală-n lume spre tot ce ochiu-ncântă.

Şi-am întâlnit durerea. Dar cerul nicăieri.



Am căutat iubirea ca patrie voioasă

Ca pe-un pământ edenic de pace troienit,

Să spun odată clipei: "Rămâi, eşti prea frumoasă!"

Şi-am străbătut pământul, dar pace n-am găsit.



Am căutat iubirea ca pe un cer al firii.

Şi-am vrut să-i ies în cale cu ramuri de finic,

Să sorb din cupa lumii nectarul fericirii.

Şi-am spart în ţăndări cupa, căci n-am găsit nimic.



Am căutat zadarnic. Dar într-o primăvară,

Am întâlnit în cale deodată un drumeţ.

Pe umerii Lui trudnici purta o grea povară,

O sarcină de zdrenţe şi cioburi fără preţ.



Trecea pe-o cărăruie întâmpinând batjocuri,

Lăsând să-i rupă câinii din haină câte-un fald.

Urca pe colţi de stâncă. Şi-n urma Lui, pe-alocuri,

Vedeai pe piatra rece sclipiri de sânge cald.



Şi totuşi în privire avea un cer de taină

Cum n-am văzut în lume în ochii nimănui.

Şi-am vrut să-i smulg povara. Dar am căzut cu spaimă,

Căci mult prea grea era povara Lui.



M-am ridicat degrabă şi L-am ajuns din urmă

Să aflu ce comoară în sarcină a strâns.

Dar am simţit că viaţa ca de-un prăpăd se curmă,

Când am privit prin zdrenţe cutremurat de plâns.



Căci se vedea-n comoară un clocot ca de cloacă,

Un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.

Tot ce-i murdar şi putred în lumea asta-ntreagă

Vuia strivind grumazul sărmanei Lui făpturi.



-Dar unde duci străine povara Ta ciudată,

Povară de osândă sub care-atât Te-apleci?

Am întrebat drumeţul. Şi El mi-a spus în şoaptă:

-Spre apele uitării, ca s-o arunc pe veci...



-Dar tu, vorbi străinul, urcând încet privirea,

Dar tu pe cine cauţi înnourat şi crunt?

-Eu... am şoptit în silă, eu... căutam iubirea...

-Iubirea? ... fu răspunsul străinului. Eu sunt...

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Cântări >> Cântări, categoria Diverse >> Cântăre Am căutat iubirea | Salvatorul.ro
meniu prim
Plata păcatului este moartea