Cântăre Azi
Vizualizări: 125
Scrisa: BBCode: [url=/cantare/id/599-azi]Azi[/url]
1. Ne-ai arătat cum să trăim, ne-ai învăţat să ne iubim
Şi când ne e prea greu, să ne-ndreptăm privirea către ceruri.
Şi totuşi, Doamne, ne e greu, nu mai ştim ce e bun sau rău.
Din tot ce-avem şi ştim nu mai aflăm cărarea către ceruri.
O, te rugăm, mai dă-ne un semn, un strop de har
Şi spune Doamne, cum să trăim în lumea de acum.
Suntem ai Tăi şi mari, şi mici, şi buni şi răi;
Întinde Braţul Tău şi ne condu pe-al nostru drum.
2. Cu cât mai mult am descoperit, mai complicaţi am devenit
Dar am găsit ceva din sensul vieţii ce ai pus-o în noi.
Te căutam în Univers, şi vrem să ştim al lumii mers,
Dar tot uităm să fim mai buni cu cei de lângă noi.
3. De n-am putea elibera, bariere, ziduri sfărâma,
Am rămâne toţi umili şi simpli şi adevăraţi.
Ne-ai fi Tu Doamne, singur ţel şi ne-am privi între noi la fel,
Ne-am da mâinile şi-am deveni cu toţii fraţi.
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primÎn mintea mea e iarnă, dar în sufletul meu e o primăvară permanentă! ( Victor Hugo )