Cântăre Eu n-am avut vreodată
Vizualizări: 134
Scrisa: BBCode: [url=/cantare/id/643-eu-n-am-avut-vreodat]Eu n-am avut vreodată[/url]
Eu n-am avut vreodată s-aduc vreun dar, Isuse,
pentru iubirea care mi-ai pus-o căpătâi,
doar dragostea curată şi dorurile duse
şi-nveşmântate-n soare mi-au fost la fel ca-ntâi.
Iubirea, o, numai iubirea, lumină din inima mea,
să-Ţi cânte în graiuri nespuse, o, Doamne Isuse, aş vrea!
Şi n-am iubit Isuse cuvinte de-nchinare,
nici rugă de mărire cum aş dori să pot,
căci graiuri nemaispuse în veac n-ar fi în stare
s-arate ce sfinţire e-n harul Slavei tot.
Nici n-o să am cuvinte topite în iubire,
nici dragoste aprinsă cât aş dori s-adun.
De-aş vrea să-Ţi spun prea multe, Ţi-aş scade din mărire,
căci slova e prea strâmtă, oricum aş vrea s-o spun.
Dar o să am odată o harfă fără seamăn,
ce-Ţi va cânta-mpreună cu zeci de mii de sfinţi,
când veşnicia toată va fi cu mine geamăn,
ca-n cea mai dulce strună - cântările fierbinţi.
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primȘi prin El, și voi sunteți zidiți împreună, ca să fiți un locaș al lui Dumnezeu, prin Duhul. ( Efeseni 2:22)