Cântăre Baraba

Ai auzit vreodată, prietene, de Mine

Pe când în largul lumii cutreierai semeţ?

Pe când cu lănci şi scuturi cu hortele străine

Te căutau să-ţi ceară al vieţii tale preţ?

Ai auzit vreodată, prietene, de Mine

Când floarea vieţii tale işi scutura podoaba?...

Ca să te scap de lanţuri, de moarte şi ruşine,

Eu am murit pe cruce, în locul tău, Baraba!...



Eu răsădisem pacea, tu semănai furtuna

Şi pe-amândoi mulţimea ne-a pus pe un cântar;

Minciuna cea din umbră alese-atunci minciuna -

Tâlharii cei cu vază cerură pe tâlhar.

Puteam să zbor din lume, sătul de-a ei urgie,

Şi-atunci mulţimea oarbă te-ar fi cerut degeaba,

Dar M-am gândit la tine... Privind spre veşnicie,

Eu am murit pe cruce, în locul tău, Baraba!



Te chem şi astăzi... Vino şi vom străbate norii!

Te-am căutat cu lacrimi, prin spini şi bolovani,

Dar vremea e târzie, mijesc pe dealuri zorii

Şi ceru-ntreg te-aşteaptă de două mii de ani!

De-ai şti ce neagră noapte şi ce adânc fierbinte

Vor fi când suferinţa nu va cunoaşte graba!...

Vei plânge atunci amarnic şi-ţi vei aduce aminte

Că am murit pe cruce în locul tău, Baraba!