Cântăre Tina si suflet

Apari un prunc scăldat de cânt şi soare,

Începi cu zâmbet frăgeziu de mai,

Înspiri în jur viaţă şi vigoare,

Vezi tot întinsu-n strălucit alai.



Pe nesimţite izbucneşti în freamăt,

Zglobiu şi de cunoaştere setos,

Dar prin răstimpi al clopotului dangăt

Îţi sună blând momentul preţios.



Începi să-nfrunţi prin viforul vieţii

Cu pieptul tremurând prin vijelii,

Te prăbuşeşti când zorii dimineţii

Sunt înghiţiţi de norii plumburii.



Te-ntrebi: Rămâne omul numai tină?

Un chip uitat şi stins într-un album?

Dar zbuciumul, nobleţea şi-orice vină,

Vor trece ca şi colbul de pe drum?



Să lupţi cu răul? E inacceptabil!

Prea-i mic mănunchiul anilor de vis

Şi totuşi, ai ceva inestimabil:

E sufletul, ce vrea în Paradis!



Şi ce ţi-ar folosi averea lumii,

Când scopul sfânt e să ţi-l mântuieşti,

Să-l aperi de tentaţiile humii,

Ca în final s-ajungi în slăvi cereşti?



Nu te gândeşti că anii vieţii zboară,

De ce zoreşti în tot ce-i efemer?

De ce-l condamni ca să rămân-afară?

De ce nu vrei să locuiască-n Cer?



Opreşte-te, că viaţa ta apune!

De vrei să fii cu Cel ce-I veşnic viu

Slujeşte-I azi, nu-n ziua când vei spune:

Aş vrea, dar e târziu… e prea târziu…



Versuri de Ilie Belciu.