Cântăre Nalță-te, cântarea mea

Nalță-te, cântarea mea, iarăși peste stele
Pân' la Cel ce-I duci așa gândurile mele.
Spune-I, inima mea, Lui, tot ce te frământă,
/: Nu-i pe lume dulce, nu-i gând ca cel ce cântă. :/

Focul inimii ce-l pot lacrimile-aprinde
Lui să I se nalțe tot până-L va cuprinde.
Lacrimile vor spăla
sfintele-I picioare-
/: Astfel se va vindeca tot ce mă mai doare. :/

Numai gândul cel curat are căi divine
Până unde nu străbat' nimenea altcine;
Și-acest trup când va cădea, cu alt trup voi trece
/: Unde cu Iubirea mea veșnic voi petrece! :/