Devoțională Dorita posteritate

<span>Am citit într-o revistă că un american încă de tânăr și-a propus să nu facă nimic. Și-a căpușat părinții cât a putut, a fumat două pachete de țigări pe zi, a tras pe gât o sticlă de gin tot zilnic. Îi era lene și să se spele. A murit la 39 ani iar părinții nu i-au scris numele pe cruce ci un mare zero. Un zero gravat pe crucea de piatră, ca semn că cel ce odihnește sub ea atâta matematică a adunat.</span><span>Nimeni nu se mai îndoiește că cei mai mulți oameni trăiesc o viață de o exasperantă banalitate. Dar viața nu-i construită genetic să o trăim așa. Istoria se face cu oameni simpli ce și-au depășit condiția de mergători la restaurant și toaletă. Nu toți putem sta pe scenă, dar nici dormitul în bănci nu e o soluție…</span><span>La televizor oamenii se luptă să iasă din banal făcând cele mai trăsnite și ciudate lucruri, dar când au luat potul cel mare, a doua zi sunt uitați.</span><span>Există ceva ce durează și după moartea ta cu condiția ca acel ceva să fie un cui bătut în grinda veșniciei.</span><span>Ne dorim să rămânem cât mai mult în memoria scurtă și egoistă a oamenilor dar pentru asta trebuie să urmărim sfatul lui Benjamin Franklin: ”Dacă nu vrei să fii dat uitării de cum ai murit, sau scrie lucruri care să merite să fie citite sau fă lucruri care să merite să fie scrise.”</span><span>Iar sfințenia poate fi un lucru la îndemână…</span>  <span>                                                                                             VladimirPustan</span>