Devoțională VOR LOCUI IN LINISTE

VOR LOCUI IN LINISTE



Text: Ezechiel 34:25, 31.

"Voi incheia cu ele un legamant de pace, si voi indeparta din tara toate fiarele salbatice; ele vor locui in liniste in pustie, si vor putea dormi in mijlocul padurilor."

"Voi sunteti oile Mele, oile pasunii Mele, si Eu sunt Dumnezeul vostru, zice Domnul Dumnezeu".



Ce promisiune minunata face Dumnezeu poporului ales!

Aceasta promisiune cuprinde:

-un legamant de pace

-indepartarea fiarelor salbatice

-liniste chiar si daca vor locui in pustiu

-somn linistit chiar si in mijlocul padurilor.

Si Dumnezeu a implinit o parte din aceasta proorocie, prin faptul ca i-a strans iarasi in tara lor.

Dar implinirea deplina a profetiei va avea loc atunci cand "Odrasla", Domnul Isus, va domni pe pamant, va fi "ca un steag pentru popoare"[Isaia 11:1,10], cand "lupul va locui impreuna cu mielul si pardosul se va culca impreuna cu iedul; vitelul , puiul de leu si vitele ingrasate vor fi impreuna, si le va mana un copilas, "cand "nu se va face niciun rau si nicio paguba " si "pamantul va fi plin de cunostinta Domnului ca fundul marii de apele care-l acopar."[Isaia 11:6, 9].

Dar aceasta promisiune e facuta si neamului de oameni rascumparati prin jertfa Mielului.

Domnul Isus ne spune tuturor celor ce credem in El, celor ce "intra pe usa oilor", care este El:

Ioan 10:9,11,16.

"Eu sunt usa. Daca intra cineva prin Mine, va fi mantuit; va intra si va iesi, si va gasi pasune".

"Eu sunt Pastorul cel bun. Pastorul cel bun isi da viata pentru oi. "

"Mai am si alte oi, care nu sunt din staulul acesta; si pe acelea trebuie sa le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu si va fi o turma si un Pastor".

Chiar daca facem parte din "alt staul", cel al neamurilor, totusi Dumnezeu are si pentru noi aceleasi promisiuni.

-A facut si cu noi legamantul de pace , si anume "legamantul cel nou", facut in "sangele " Sau, "care se varsa pentru multi, spre iertarea pacatelor-Matei 26:28.

Intrand in acest legamant, facem parte din turma Pastorului cel bun.

-El a indepartat fiarele salbatice , ne-a scos din "gheara leului", care este diavolul, dusmanul sufletelor noastre. El nu mai are niciun drept asupra noastra, pentru ca suntem la adapostul jertfei Sale.

Dar El a alungat si "fiarele salbatice" din inima noastra, in asa fel, incat din inima noastra sa nu mai iasa" lucruri rele", pentru ca "dupa cum odinioara v-ati facut madularele voastre roabe ale necuratiei si faradelegii, asa ca savarseati faradelegea, tot asa , acum TREBUIE sa va faceti madularele voastre roabe ale neprihanirii, ca sa ajungeti la sfintirea voastra".-Romani 6:19.

Deci in aceasta implinire a promisiunii avem si noi un rol, acela de a ne "face madularele noastre, roabe ale neprihanirii".

Romani 8:20,21.

"Firea a fost supusa desertaciunii-nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o- cu nadejdea insa, ca si ea va fi izbavita din robia stricaciunii, ca sa aiba parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu."

Facand acest lucru, putem trece la urmatoarea treapta a promisiunii;

-sa avem liniste chiar si in pustiu.

In pustiu sunt furtuni de nisip, sunt serpi, arsita, oameni rai care jefuiesc caravanele de calatori. Si cu toate acestea, Dumnezeu promite ca vom "locui in liniste in pustie".

Noi suntem inca in "pustia" lumii acesteia, si suntem inconjurati de fel de fel de "arsite", de "furtuni, de serpi si talhari".

Cu toate acestea, "locuim " linistiti, caci suntem sub protectia marelui Ocrotitor. "Caravana" noastra e insotita de armata "Regelui Regilor", pe un traseu sigur si nu suntem in nicio primejdie.

Cat de bine e sa stii ca orice ti s-ar intampla, Dumnezeu e de paza si nu lasa sa vina nimic ce ne-ar putea vatama!

E adevarat, uneori ne obosesc picioarele, alteori ne e cald, ne "apasa" arsita incercarilor, necazurilor, dar viata noastra , cea "ascunsa cu Hristos in Dumnezeu" nu va fi afectata cu nimic.

De aceea si psalmistul David zice in Psalmul 23:4:

"Chiar daca ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii, nu ma tem de niciun rau, caci Tu esti cu mine.

Toiagul si nuiaua Ta ma mangaie."

Singurul rau ce ni s-ar putea intampla, este cel pe care ni-l facem singuri. Cum? Nu vrem sa stam in "caravana regelui", ci ramanem in urma, ori ne departam de ea, o luam aiurea, de capul nostru si ne ratacim ,ne departam de caravana. De aceea e nevoie de "toiag"si "nuia"care sa ne "mangaie", sa ne corecteze, ca sa respectam legile calatoriei.

In caravana Regelui nu poti calatori oricum.

Ai mari beneficii, dar si responsabilitati. Multi ar vrea sa profite de protectia Regelui, dar sa nu se incadreze in ordinele date de Acesta.

Ultima parte a profetiei promite:

-somn linistit chiar si in mijlocul padurilor.

In paduri, ca si in pustiu, sunt multe pericole.

Oamenii se feresc sa innopteze in paduri, din cauza acestor pericole. De aceea cauta o cabana , unde sa fie in siguranta.

Si noi suntem in siguranta, pentru ca Imparatul Imparatilor ne-a primit in "cabana" Sa, unde putem "dormi linistiti", chiar daca suntem in mijlocul padurii.

Si societatea de azi a ajuns sa fie o padure, un hatis, unde ti-e teama sa locuiesti. Dar daca ramanem in cabana mantuirii, niciun rau nu ne va ajunge.

Afara se aud urletele lupilor, ursilor, si al altor animale, dar in cabana e cald si bine, si nu ne lipseste nimic.

Faptul ca daca esti al Domnului, esti aparat de orice, poate fi inteles chiar si de copii.



O fetita de vreo zece ani, a unei familii sarace de crestini, a fost invatata sa nu se teama de nimic, ci sa se increada totdeauna in Domnul si in ajutorul Lui.

Fiindca nu mai aveau fan pentru vacuta lor care le asigura o parte din hrana zilnica, fetita s-a oferit sa mearga impreuna cu colega ei de scoala, Maria, o fetita de-a vecinilor, ca sa adune porumb verde, care fusese sapat si rarit. [Acolo unde plantele de porumb sunt prea dese, lucratorii care sapa porumbul, taie si cateva plante, ca sa le rareasca, si astfel sa aduca mai mult rod].

Parintii Mariei le-au dus cu caruta departe, pe camp, unde era lanul de porumb, si le-au lasat acolo; ei aveau de lucru mai departe, pe un teren pe care se treiera grau.

Le-a lasat apa si mancare pentru pranz, promitandu-le ca spre seara vor veni sa le ia , impreuna cu porumbul pe care urmau sa-l adune.

Au inceput sa cutreiere lanul de porumb, adunand plantele ce fusese taiate de lucratori cu cateva zile mai inainte.

Gandind ca vacuta lor va avea ce sa manance, si va da mult lapte, fetita a muncit cu spor toata dimineata, impreuna cu cealalta fetita.

La pranz au mancat, si-au astamparat setea si apoi au trecut din nou la munca.

Soarele ardea cu putere, iar frunzele de porumb, aproape mai inalt decat ele, le zgariau fata si bratele obosite.

Dar ele nu s-au descurajat, ci au adunat mai departe. Pana seara, au strans o gramada mare de porumb, care, sperau ele, va umplea caruta, cand parintii Mariei vor veni seara sa le ia.

Abia asteptau sa vada bucuria parintilor.

Dar a inceput sa se insereze, si parintii Mariei n-au aparut.

Au inceput sa se ingrijoreze. Maria a inceput chiar sa planga.

In schimb, fetita crestinilor s-a imbarbatat, stiind ca Dumnezeu e cel ce le va ocroti, asa cum o invatasera parintii ei.

Au asteptat zadarnic; noaptea s-a lasat de-a binelea peste camp.Au inceput sa strige , chemandu-i pe parintii Mariei. Dar nu le raspundea nimeni, doar ecoul vocii lor se auzea pe tot campul. Au obosit sa tot strige, intelegand ca o fac in zadar.

Fetita credincioasa si-a dat seama ca vor mai sta ceva vreme pe camp, poate chiar noaptea intreaga.

Asa ca s-a gandit ca vor trebui sa-si faca un culcus pentru noapte, gandind ca peste noapte s-ar putea sa se faca frig.

Maria insa, plangea speriata si nu voia sa se mai miste nici macar un pas , de frica. Fetita credincioasa a inceput sa caute paie uscate, din terenul alaturat celui cu porumb, caci acolo era miriste, ramasesera paiele de la graul ce fusese recoltat.

A strans , si a facut un strat gros de paie, asa , ca un pat.

Apoi, incurajand-o si pe Maria, au adunat iarasi, impreuna, o alta gramada mare de paie , ca sa si-o puna ca si pe o plapumioara.

Mai aveau ceva bucati de paine, ramase de la pranz, le-au rontait asa, pe intuneric, au baut si apa pe care o mai aveau.

Apoi fetita si-a facut rugaciunea de culcare, spunand:

"Doamne Isuse, tu stii ca parintii Mariei ne-au lasat aici, pe camp.

Te rugam sa-i pazesti Tu, sa nu li se fi intamplat ceva rau, iar pe noi, Te rugam sa ne pazesti tot Tu, daca va trebui sa ramanem aici, pe camp, in noaptea asta.

Eu stiu ca Tu poti sa ai grija de noi, sa nu ni se intample nimic rau".

Soarele apusese de mult, era deja noapte, cand au auzit ca se apropie o masina.

Maria a vrut sa iasa inaintea masinii, sa faca semne sa se opreasca si sa ceara ajutor. Dar fetita credincioasa a oprit-o, spunandu-i ca niste oameni straini le pot face mai mult rau decat bine, si-apoi, daca totusi ar veni parintii Mariei, trebuie sa le gaseasca acolo unde le-au lasat, altfel se vor speria si ei mai tare.

Pe camp, n-au ce sa pateasca, niste ciori care croncanesc si se grabesc spre cuiburile lor, n-au ce rau sa le faca, pe cand niste oameni rai...

Si avusese dreptate fetita. Din masina care trecea s-au auzit glasuri de barbati, care cantau cantece deocheate; erau militari, ori puscariasi, adusi la munca. Asa se obisnuia in vremea aceea, lucrarile agricole se faceau cu astfel de oameni.

Asa ca cele doua fetite au tacut chitic si s-au ascuns in gramada de paie pe care le stransesera mai inainte.

Masina s-a indepartat,; a ramas iar pustiu in toate partile.

Nu se mai auzeau alte zgomote, decat falfairile aripilor vreunei pasari ratacite, ori vantul ce adia in lanul de porumb de alaturi.

Desi ii tremura si ei inimioara, fetita a incurajat-o pe Maria, care tot spunea ceva despre animale fioroase si despre iele, care umbla pe campuri.

I-a spus ca nu exista astfel de fiinte, si chiar daca ar exista, Domnul Isus nu le-ar da voie sa vina. Ei i-au spus parintii ca Dumnezeu a pus in jurul celor ce-L iubesc, cete intregi de ingeri, care-i pazesc. E sigura ca acesti ingeri sunt langa ele.

Si ca s-o convinga si mai tare pe Maria de asta, a inceput sa se roage din nou, si i-a spus si Mariei sa se roage impreuna cu ea.

Maria s-a rugat pentru prima oara in felul acesta, punandu-si si ea nadejdea in Dumnezeul prietenei ei, care era asa de puternic si care o iubea asa de mult, ca punea cete intregi de paza in jurul ei si mai ales, isi zicea ea in gand, care a facut-o atat de curajoasa!

Mai tarziu, peste ani, a devenit si Maria credincioasa, si a inteles ca prietena ei a avut dreptate sa se increada in protectia Domnului.

Dar atunci, in acea noapte, pe camp, a crezut doar in Dumnezeul prietenei ei si in puterea acelei rugaciuni.

S-au imbratisat, s-au acoperit bine cu stratul de paie, si fiindca muncisera din greu toata ziua, au adormit imediat.

Si Dumnezeu, care intr-adevar veghea, a facut ca aceea sa fie o noapte linistita, sa nu ploua, nici sa nu bata vantul, asa ca ele nu s-au trezit pana in zori, cand, in sfarsit, au venit si parintii Mariei.

Nu putusera sa paraseasca aria cu grau, pentru ca tatal Mariei avea in grija acel grau, era paznic pe terenul acela, si vazuse niste hoti dandu-i tarcoale. A gandit ca in afara de o sperietura, n-au ce sa pateasca cele doua fete, dar el ar fi patit-o rau, daca hotii ar fi furat graul.

Fetele, vazandu-i, abia atunci si-au dat drumul la emotii si s-au pus pe plans, ca multa vreme nu s-au putut opri.

S-au mai incurajat putin, doar cand parintii le-au laudat pentru gramada cea mare de porumb pe care o adunasera .

Ajungand acasa, fetita a facut bucurie si parintilor ei , cand au vazut ca au mancare acum pentru vacuta lor, dar afland prin ce peripetii a trecut fata lor, au inteles ce important e sa-ti inveti copiii sa se increada in Dumnezeu, din cate pericole ii salveaza aceasta credinta.

Nu le venea sa creada ca niste parinti ca ai Mariei, au avut inima sa lase singure, peste noapte, in mijlocul campului, doua fetite de doar zece anisori.

Au decis ca niciodata nu vor mai lasa fetita in grija altor oameni, fie chiar si pentru rezolvarea unor probleme cum a fost aceea a procurarii hranei pentru animale.

In schimb, au fost mangaiati de nadejdea ce fusese sadita in inima copilei lor, de intelepciunea si curajul ei.



Daca niste copii au putut sa "doarma noaptea" in mijlocul campului, fara sa pateasca ceva, pentru ca s-au increzut in puterea Domnului, cu cat mai mult noi, niste crestini maturi, putem sa traim linistiti in pustiul lumii acesteia si putem sa dormim linistiti in mijlocul padurilor pe care cel rau le scoate inaintea noastra!

Ajuta-ne, Doamne!