BBCode: [url=/devotionala/id/1622-nu-e-nimic-in-neregula-cu-tine-dumnezeu-si-cuvantul-sau]Nu e nimic in neregula cu tine, Dumnezeu si Cuvantul Sau.[/url]
Evrei 10:14 Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce Sunt sfinţiţi.
Cateodata, atunci cand nu ne primim vindecarea, calea de iesire, restaurarea sau copilul miracol, nu putem sa nu ne gandim ca ceva nu este in regula cu noi. Ne spunem „nu poate fi nimic in neregula cu Dumnezeu, nici cu Cuvantul Sau, deci ceva trebuie sa fie in neregula cu mine" Prietene, daca crezi ca miracolul tau depinde de tine, inseamna ca esti pe teren stancos.
In vechiul legamant vedem acest „totul depinde de mine" pus peste om. Partea Lui Dumnezeu era sa-Si binecuvanteze poporul, dar numai daca isi indeplineau partea lor de a implini toate legile Lui. Daca ei nu isi indeplineau partea, nu numai ca nu erau binecuvantati, ci blestemul se abatea asupra lor.
Mai tot timpul ei ajungeau sub blestem, fiindca nu reuseau sa tina toate legile Lui Dumnezeu. De aceea Dumnezeu nu a gasit acest legamant pe placul Lui, caci desi El dorea sa binecuvanteze pe om, pacatele omului Il impiedicau sa o faca. Omul insusi era veriga slaba din legamant.
In noul legamant, omul nu contribuie cu nimic ci doar trebuie sa creada si sa primeasca. Noul legamant al harului a fost incheiat intre Dumnezeu Tatal si Dumnezeu Fiul, amandoi infailibili si in stare sa tina legamantul.
Dumnezeu Fiul este reprezentantul omului. Isus ne reprezinta pe mine si pe tine. Deci in acest legamant, cat de mult primim de la Dumnezeu depinde de cat de bun este reprezentantul nostru, cat de perfecta este supunerea Lui. Bineanteles ca Isus este Omul perfect cu o supunere perfecta. Deci in El noi suntem indreptatiti sa primim toate binecuvantarile Lui Dumnezeu. Avem nevoie doar sa credem si sa primim.
Sangele Lui Isus a fost varsat pentru indepartarea tuturor pacatelor noastre. Tu esti azi neprihanirea Lui Dumnezeu in Isus Cristos (2Corinteni5:21), deci printr-o jertfa perfecta pentru toate pacatele tale, el te-a desavarsit pentru totdeauna.
Azi, diavolul nu mai are nici un drept sa-ti spuna ca nu poti fi binecuvantat fiindca este ceva in neregula cu tine. Deci, in timp ce-ti astepti miracolul, poti spune „ Nimic in neregula cu Dumnezeu, nimic in neregula cu Cuvantul Sau si nimic in neregula cu mine!"