Devoțională VREMEA LUI

VREMEA LUI...





In Eclesiast 3, prin graiul "fiului lui David, imparatul Ierusalimului, Dumnezeu ne spune ca "orice lucru isi are vremea lui, orice lucru de sub ceruri isi are ceasul lui".

"Nasterea isi are vremea ei; si moartea isi are vremea ei; saditul isi are vremea lui si smulgerea celor sadite isi are vremea ei...Plansul isi are vremea lui , si rasul isi are vremea lui..."

Si la fel, isi au vremea lor:

-uciderea-tamaduirea

-daramarea-zidirea

-bocitul-jucatul

-aruncarea cu pietre-strangerea pietrelor

-imbratisarea-departarea de imbratisari

-cautarea-pierderea

-pastrarea-lepadarea

-ruptul-cusutul

-tacerea-vorbirea

-iubitul-uratul

-razboiul-pacea.

Teoretic, am inteles acest lucru, dar cat de greu mi-a fost sa inteleg si practic! Si inca mai am de invatat!

Oare de ce ne lamurim asa de greu de unele adevaruri, pe care Dumnezeu ni le spune asa de clar?

Intelegem atat de bine cand e vorba de altii, dar asa de greu cand e vorba de noi insine!

Cand moare cineva, zicem: "Atatea zile i-a dat Dumnezeu..."

Dar cand e vorba sa avem noi un deces in familie...oh, nu vreau sa ma gandesc ce e in inima noastra!

Si cat de greu de inteles, este cand vine vremea "aruncarii cu pietre"!

Stim ca "Omul se naste ca sa sufere, dupa cum scanteia se naste ca sa zboare", -Iov 5:7.

Stim ca Domnul Isus ne-a spus:

"Veti fi urati , din pricina Numelui Meu "-Matei 10:22, si totusi, e atat de greu sa intelegem cand vine suferinta!

E atat de greu , cand vine vremea "aruncarii cu pietre", sa asteptam si vremea "strangerii pietrelor"!

Daca Dumnezeu a spus ca va veni si acea vreme, sa nu ne pierdem nadejdea, ci s-o asteptam, caci ea va veni cu siguranta!

Asa de frumos ne indeamna cuvantul Domnului in Habacuc 2:

"M-am dus la locul meu de straja, si stateam pe turn ca sa veghez si sa vad ce are sa-mi spuna Domnul si ce-mi va raspunde la plangerea mea.

Domnul mi-a raspuns, si a zis: "scrie proorocia , si sapa-o pe table, ca sa se poata citi usor! Caci este o proorocie, a carei vreme este hotarata , se apropie de implinire , si nu va minti; daca zaboveste, asteapta-o caci va veni si se va implini negresit".

Iata ce vrea Domnul: cand avem o proorocie, s-o spunem si altora, s-o sapam pe table[pe tablele inimii], sa nu poata fi distrusa, si sa poata fi "citita" usor! Pentru ca, asa cum am inteles-o noi, s-o poata intelege si altii.

De aceea trebuie sa avem partasie unii cu altii, ca totul sa fie dat spre folosul intregului "trup al lui Hristos".

Dar care este secretul aflarii acestei proorocii?

SA STAI DE VEGHE !

Numai dupa ce proorocul s-a dus pe turn, ca sa vegheze, la "locul sau de straja", numai atunci a putut sa fie atent la ce-i va raspunde Domnul la "plangerea" lui!

Fiecare dintre noi, copiii Domnului, rascumparati prin sangele Domnului Isus, avem un loc al nostru, de straja, unde trebuie sa veghem, si ceea ce vedem, sa anuntam cu voce tare, pe toti cei din "cetatea" lui Dumnezeu.

Si, nu spre lauda noastra, avem si noi cate o "plangere" inaintea Domnului.

Ai cumva si tu, vreo plangere inaintea Domnului?

Eu, spre rusinea mea, am avut multe "plangeri" inaintea lui Dumnezeu...

Cand a fost vremea "aruncarii pietrelor ", m-am plans ca e greu, ca nu mai suport, ca sunt prea multe, ca nu mai vine odata si vremea "strangerii pietrelor"...

Dar, slava Domnului, ca a venit si acea vreme!

Si am inteles, ca nicio pietricica, ce m-a lovit, nu a fost intamplatoare, n-a fost in zadar! Ea a lucrat intai asupra mea, apoi asupra celor ce aruncau pietrele.

La fel de greu mi s-a parut sa astept implinirea unei rugaciuni. Cand am avut pe cineva drag bolnav, m-am rugat, zicand in sinea mea: "acum e vremea ca Domnul sa-l vindece, degeaba ma mai rog, dupa ce boala se va agrava, cand va fi imposibil de vindecat"!

Asa m-am rugat pentru mama mea; imi spusese medicul ca are cancer la stomac. Deja nu mai manca nimic de vreo saptamana.

Iar eu rosteam rugaciuni arzatoare pentru insanatosirea ei . Si cu toate acestea, starea ei nu se facea mai buna.

Atunci am inteles ca nu stiu eu care este vremea potrivita ca Dumnezeu sa intervina, si am inceput sa ma rog cu alta atitudine a inimii, adaugand rugaciunii :"Faca-se voia Ta, asa cum vrei tu, si cand vrei Tu"!

De atunci, starea sanatatii mamei a inceput sa se imbunatateasca, pana cand s-a facut sanatoasa complet; a mai trait dupa aceea, inca doazeci si ceva de ani.

Uneori gresim atat de mult, cerand ca Domnul sa ne implineasca rugile in modul si la timpul nostru, fara sa tinem cont ca Dumnezeu are modul Lui si timpul Lui , cand lucreaza.

De ce oare nu ne e suficient sa credem ca El ni le va implini in felul si la timpul Sau?

Domnul Isus ne-a spus asa de clar:

Ioan 15:7,10, 16

"Daca ramaneti in Mine, si daca raman in voi cuvintele Mele, cereti orice veti vrea si vi se va da. Nu voi M-ati ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi; si v-am randuit sa mergeti sa aduceti roada, si roada voastra sa ramana, pentru ca orice veti cere de la Tatal, in Numele Meu, sa va dea".

De ce ne multumim sa credem numai prima partea cuvantului acesta?

Credem "Cereti orice veti vrea, si vi se va da".

Dar evitam sa ne oprim si asupra cuvantului:

"V-am randuit sa aduceti roada"-am fost randuiti la aceasta.

Si noi, poate stam de zeci de ani neroditori, dar avem pretentia sa ni se implineasca rugaciunile.

Apoi Domnul Isus ne-a spus:"Daca ramaneti in Mine, daca paziti poruncile Mele, veti ramanea in dragostea Mea ".Ne place sa zicem ca am "ramas in El", dar nu ne place sa implinim totdeauna poruncile Lui!

In acelasi capitol, Domnul Isus continua la versetul 11:

"V-am spus aceste lucruri, ca bucuria Mea sa ramana in voi, si bucuria voastra sa fie deplina".

Si ne mai miram ca nu avem bucurie, sau de ce bucuria noastra nu este deplina!

Din cele trei conditii pentru implinirea rugaciunilor, din acest cuvant, noi implinim doar una, si nici pe aceea in intregime!

Cele trei conditii erau:

-a crede

-a ramane in El, pazind Cuvantul Sau

-a aduce roada.

Noi doar ne laudam cu credinta, desi , de multe ori, zicem asemenea acelui tata, care a venit sa-I ceara Domnului Isus sa-i vindece baiatul, zicandu-i:

"Daca poti face ceva, fie-Ti mila de noi, si ajuta-ne!"Domnul Isus i-a raspuns:

"Tu zici: daca poti!...Toate lucrurile ii sunt cu putinta celui ce crede!

Indata tatal copilului a strigat cu lacrimi:

"Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele!"-Marcu 9:23,24.

Abia in fata Domnului Isus, omul a putut sa recunoasca faptul ca era prea mica acea farama de credinta pe care o avea. Insa Domnul Isus nu dispretuieste nici o credinta asa de mica, chiar daca e doar "cat un graunte de mustar".El il vindeca pe fiul acestui om.

Asa se intampla si cu noi.

Abia cand stam la "locul de straja", cand "veghem", abia atunci incepem sa fim constienti de micimea credintei noastre.

Pana atunci, ni se pare ca am asteptat prea mult, ca altii au primit mult mai multe binecuvantari decat noi si mult inaintea noastra.

O, cat de gresiti suntem, avand aceasta atitudine!

Dar imediat ce am inteles cat de mica ne e credinta, imediat ce am recunoscut in inima , zicand:"Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele!", Dumnezeu lucreaza sa ne-o intareasca ; si atunci se naste in noi dorinta de a "ramane in El", mult mai apropiati si cu dorinta de a aduce mult mai multe roade pentru El. Caci de la El vine "si dorinta, si infaptuirea".

Abia ajunsi in aceasta stare, putem sa auzim glasul Lui bland:

"Vremea este hotarata, se apropie de implinire, si nu va minti; daca zaboveste, asteapta-o, caci va veni si se va implini negresit.

Glorie Domnului!

Dumnezeu sa aiba mila de noi, ca uneori semanam atat de mult cu acei saduchei, care nu credeau ca exista inviere, desi vazusera cu ochii lor cum Domnul Isus inviase pe fiica lui Iair, pe fiul vaduvei din Nain si pe Lazar din Betania. Cel ce facuse aceste invieri, nu putea oare sa faca si invierea din ziua de apoi?

Cat de bine o putem intelege pe Marta, sora lui Lazar! Cand L-au vazut bolnav pe fratele lor, "au trimis la Isus sa-I spuna: Doamne, iata ca acela pe care-l iubesti, este bolnav".

La fel am fi spus si noi:"stim ca-l iubesti, acum e timpul sa-l vindeci, vino acum, Doamne!"

Dupa ce Lazar a murit, Marta, cu inima plina de durere, auzind ca vine Isus, i-a iesit inainte si primele cuvinte pe care I le-a spus, au fost acestea:

"Doamne, daca ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!"

Nu stim daca a fost doar marturia credintei ei in aceste cuvinte, ori si o unda de repros, ca n-a ajuns la timp, ca sa-l vindece.

Credem ca totusi n-a fost, pentru ca ea continua sa zica:

"Dar si acum, stiu ca orice vei cere de la Dumnezeu, Iti va da Dumnezeu".

Intr-adevar, Marta avea credinta mare, desi avea nevoie sa si-o clarifice mai mult.

Cand Isus a zis:"Fratele tau va invia", ea raspunde:

"Stiu, ca va invia la inviere, in ziua de apoi". Apoi, dupa ce Domnul Isus o incredinteaza ca El este Invierea si Viata, ea spune cu toata inima incredintarea pe care o avea:

"Da, Doamne, cred ca Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia sa vina in lume". Ea nu a spus mai mult decat credea in adancul inimii.

Si noi sa fim sinceri inaintea lui Dumnezeu,sa-I marturisim toate indoielile noastre, si El ni le va topi, punand in inima o stanca a credintei, acest dar minunat.

Efeseni 2:8

"Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta, si aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu".

Si Marta si Maria, au trebuit sa astepte "vremea invierii", desi mai inainte, ele crezusera ca "timpul tamaduirii" fratelui lor, fusese mai inainte.

La fel a fost si cu Ioan Botezatorul.

El credea ca atunci era vremea ca Domnul Isus sa intervina, cand el era inchis de Irod. El il declarase pe Domnul Isus "Mielul lui Dumnezeu" si considera ca era timpul potrivit ca El s-o arate lumii.

Si totusi, Domnul Isus n-a intervenit, iar Ioan Botezatorul a fost decapitat la cererea sotiei lui Irod. Uneori, Domnul are alte planuri cu viata noastra, mult mai marete decat gandim noi, chiar daca pentru moment, s-ar putea sa suferim.

Domnul Isus a stiut totdeauna vremea oricarei lucrari.

De mai multe ori , El a spus: "Nu mi s-a implinit inca vremea".

Ioan 2:4, la nunta din Cana:

"Nu Mi-a venit inca ceasul"

Ioan 7:6-cand fratii Lui nu credeau in El:

"vremea Mea n-a sosit inca".

Cum de stia totdeauna care era vremea potrivita pentru toate lucrurile, desi atunci, era om ca si noi?

El totdeauna era "in Tatal".

Ioan 10:30

"Eu si Tatal, una suntem".

La fel sa ramanem si noi in Domnul Isus, implinind cuvintele Sale,aducand roada, ca si noua sa ni se dea tot ce vom cere, si ca bucuria noastra sa fie deplina.

Da-ne, Doamne, rabdare si intelepciune, sa asteptam "vremea Ta", pentru implinirea oricaror rugaciuni ale noastre, care stau inaintea Ta!