Devoțională SA-TI VERSI NECAZUL

SA-TI VERSI NECAZUL

Text: Psalmul 142.

"Sa-ti versi necazul..."



De multe ori, cand vin probleme si necazuri peste noi, avem impresia ca sunt ale noastre pentru multa vreme, ca e o povara pe care n-avem incotro, trebuie s-o purtam, oricat de grea ar fi.

Dar David, desi era intr-o stramtorare asa de mare, a stiut ca nu trebuie sa pastreze necazul asupra lui.

Sa ne gandim la situatia in care era cand a compus acest psalm.

E usor sa dai lectii de incredere, de speranta, cand totul iti merge bine, cand nu esti amenintat de nimeni si de nimic.

Poate de aceea Dumnezeu ne trece si pe noi prin necazuri, ca sa invatam cum sa ne varsam necazul asupra Lui, sa ne rugam si sa speram in ajutorul Lui; ca sa putem sa incurajam apoi pe altii.

Dar David era intr-o situatie cu totul dificila; desi Dumnezeu il unsese ca imparat al poporului Israel, Saul era inca pe tron, si-l cauta cu inversunare ca sa-l omoare.

Sub titlul psalmului 142, este precizarea:

"O cantare a lui David. O rugaciune facuta cand era in pestera".

1 Samuel 24:2,3:

"Saul a luat trei mii de oameni alesi din tot Israelul, si s-a dus sa caute pe David si pe oamenii lui pana pe stancile tapilor salbatici .

A ajuns la niste stane de oi, care erau langa drum; si acolo era o pestera, in care a intrat sa doarma. David si oamenii lui erau in fundul pesterii."

Ce stramtorare poate fi mai mare ca aceasta?

Sa fi urmarit de imparatul care trona, impreuna cu trei mii de oameni viteji, ca sa fii omorat ca un raufacator...

Si David nu gresise cu nimic, dimpotriva, el doar scapase Cheila de sub filisteni, deci luptase pentru intarirea imparatiei, nicidecum pentru destramarea ei!

El intrebase pe Domnul, si Domnul ii spusese ca acei oameni din Cheila, desi salvati de el din mana filistenilor, il vor da in mainile lui Saul, ca sa fie omorat.

Ce deceptie trebuie sa fi fost in inima lui!

Sa eliberezi niste oameni, iar ei , ca drept multumire, sa te dea in mana vrajmasului tau!

Ar fi putut zice:

"Bine, Doamne, dar m-ai uns ca imparat...Ce fel de imparat sunt eu, daca sunt vanat ca un raufacator, de cel care e acum pe tron?

De ce m-ai mai uns ?"

Dar el n-a zis nimic...

A strabatut paduri, pana cand a ajuns sa mearga Saul pe o parte a muntelui, si David pe cealalta parte a muntelui.

"David fugea repede ca sa scape de Saul"-1Samuel 23:26.

Ce situatie grea!

Sa stii ca poti fi prins si omorat in orice clipa, fara sa ai unde sa fugi...

Si oamenii lui Saul erau de cinci ori mai multi decat ai lui David[23:13]

Deci nu se putea pune problema sa se lupte, mai ales ca David nici nu voia sa lupte impotriva celui ce era "unsul Domnului".

Si situatia nu s-a schimbat in bine, ci s-a inrautatit si mai mult.

Dupa ce David si oamenii lui au intrat in fundul unei pesteri, crezand ca acolo sunt mai in siguranta, tocmai in acea pestera intra si Saul cu armata lui.

Oricine, altcineva, ar fi intrat in panica si ar fi gandit ca totul s-a sfarsit!

Dar David isi pastreaza cumpatul.

Sa ramai linistit in asemenea pericol???!!!

Si numai ca a stat el linistit, dar a reusit sa-i linisteasca si pe cei sase sute de oameni, care erau cu el in pestera. Oare cum de-a reusit?

Sa-i convingi sa nu faca niciun zgomot, asa incat Saul si armata lui nu si-au dat seama ca in aceeasi pestera mai era cineva!

Nu numai frica, ci si marea incredere cu care acestia il urmasera pe David, facea ca ei sa-l asculte intrutotul.

Cand David Il intrebase pe Domnul daca sa bata Cheila, si Domnul i-a raspuns ca da, acesti oameni ii zisesera:

"Iata ca noi ne temem chiar si aici, in Iuda; ce va fi cand vom merge la Cheila , impotriva ostilor filistenilor?"

David a intrebat iarasi pe Domnul, si Domnul i-a raspuns:

"Scoala-te si pogoara-te la Cheila, caci dau pe filisteni in mainile tale.

David s-a dus deci cu oamenii lui la Cheila, si s-a batut impotriva filistenilor ; le-a luat vitele si le-a pricinuit o mare infrangere."

Noi avem vreun cuvant de spus inaintea oamenilor?Au ei incredere in noi?

Are vreo greutate incurajarea noastra?Au observat ca suntem binecuvantati de Dumnezeu?

Ce mai face David in stramtorarea in care se afla?

Nu se grabeste sa ia vreo decizie fara incuviintarea lui Dumnezeu, desi era intr-o situatie de mare criza.

In linistea deplina pe care el a cerut-o oamenilor sai, el se roaga.

Ni-l putem inchipui ingenunchiat in pestera, cu armele lasate jos, rugandu-se catre Dumnezeu.

Ce fel se ruga?

Iata ce zicea el:

"Cu glasul meu strig catre Domnul,

cu glasul meu ma rog catre Donul.

Imi vars necazul inaintea Lui,

Si-mi povestesc stramtorarea inaintea Lui.

Cand imi este mahnit duhul in mine,

Tu imi cunosti cararea.

Pe drumul pe care umblu, mi-au intins o cursa.

Arunca-Ti ochii la dreapta , si priveste!

Nimeni nu ma cunoaste,

Orice scapare este pierduta pentru mine,

Nimanui nu-i pasa de sufletul meu!"-vers.1-4.

Era constient ca, omeneste, nu mai era nicio scapare pentru el. Ii spunea Domnului tot ce era in inima lui si tot ce era in afara lui; ii spunea chiar in ce parte erau dusmanii:"Arunca-Ti ochii la dreapta!"

Cum ar fi putut sa mai fuga, cand Saul si oamenii lui erau la gura pesterii?

Numai daca unul din oamenii lui David ar fi tusit, sau ar fi stranutat, ar fi rasunat pestera si imediat ar fi fost omorati cu totii fara sa se poata apara, si fara sa poata fugi.

Dar David stia ca mai este o scapare; unica lui scapare era la Domnul, de aceea a continuat sa se roage:

"Doamne, catre Tine strig, si zic:

Tu esti scaparea mea,

Partea mea de mostenire pe pamantul celor vii."

El striga mai infocat catre Dumnezeu:

"Ia aminte la strigatele mele,

Caci sunt nenorocit de tot.

Izbaveste-ma de cei ce ma prigonesc,

Caci sunt mai tari decat mine.

Scoate-mi sufletul din temnita,

ca sa laud numele Tau!"

Intelegea ca Dumnezeu era singurul care avea o solutie la situatia lui, desi, omeneste, nu se mai putea face nimic.

Si speranta lui nu se micsorase, caci a continuat:

"Cei neprihaniti vor veni sa ma inconjoare,

Cand imi vei face bine".

El avea siguranta ca se va mai intalni cu "cei neprihaniti".

Ca si Avraam, David "a nadajduit impotriva oricarei nadejdi"si a crezut ca "El [Dumnezeu ]ce fagaduieste , poate sa si implineasca"-Romani 4:18,21.

Stia ca Dumnezeu nu l-a uns imparat, ca sa-l lase sa fie omorat de Saul.

Dar nici el nu-l omoara pe acesta, dupa ce Saul si oamenii lui adorm la gura pesterii.

El doar isi opreste proprii oameni "si-i impiedica sa se arunce asupra lui Saul", iar el insusi "s-a sculat si a taiat coltul hainei lui Saul".

Oare noi n-avem promisiuni de la Dumnezeu?

Nu ne-a spus El si noua:

"Pot sa se mute muntii, pot sa se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, si legamantul Meu de pace nu se va clatina, zice Domnul, care are mila de tine"-Isaia 54:10.

"Nicidecum n-am sa te las, cu niciun chip nu te voi parasi"-Evrei 13:5.

Eu sunt Domnul, care te vindeca".-Exod 15:26.

"Crede in Domnul Isus si vei fi mantuit, tu si casa ta"_Faptele Apostolilor 16:31.

""Iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului"-Matei 28:20.

Sa ne bazam pe aceste promisiuni cand suntem si noi in mari necazuri, sa ne "varsam necazul inaintea Domnului", sa facem liniste deplina in sufletul nostru, sa "nadajduim impotriva oricarei nadejdi" si sa asteptam in tacere interventia lui Dumnezeu.

Necazul poate fi "varsat", asa cum ne-a aratat David. Il putem si noi transfera in grija lui Dumnezeu .

Domnul stie de ce ne trece prin necaz. El n-o face inutil, chiar daca noi nu-i intelegem sensul.

Cu David a ingaduit sa se intample asa, si pentru ca Saul sa se convinga ca David e credincios lui Dumnezeu, caci a zis el:

"Raul de la cei rai vine...de aceea eu nu voi pune mana pe tine.Domnul va judeca intre mine si tine, El va face dreptate, izbavindu-ma din mana ta". [1 Samuel 23:13,15.]

Saul e nevoit sa recunoasca:

"Tu esti mai bun decat mine; caci tu mi-ai facut bine, iar eu ti-am facut rau.Tu iti arati astazi bunatatea cu care te porti fata de mine, caci Domnul ma daduse in mainile tale, si nu m-ai omorat. Acum, iata, stiu ca tu vei domni, si ca imparatia lui Israel va ramane in mainile tale."

Apoi, aceasta stramtorare i-a intarit lui David credinta in Dumnezeu.

Sa ne intarim si noi nadejdea in Dumnezeu, sa fim deplin incredintati ca Dumnezeu are de scos un mare bine din orice necaz prin care trecem.

Sa ne "varsam necazul inaintea Domnului" si noi, sa speram si sa asteptam cu incredere ca El sa intervina.

Ajuta-ne, Doamne!