Devoțională CE ESTE BINE, CE ESTE DREPT, CE ESTE ADEVARAT

CE ESTE BINE, CE ESTE DREPT, CE ESTE ADEVARAT





Cat de frumos concluzioneaza Cuvantul Domnului viata imparatului Ezechia!

2 Cronici 31:20,21

"Iata ce a facut Ezechia in tot Iuda. El a facut ce este bine, ce este drept, ce este adevarat, inaintea Domnului , Dumnezeului sau.

A lucrat cu toata inima, si a izbutit in tot ce a facut pentru Casa lui Dumnezeu, pentru lege si pentru porunci, ca sa caute pe Dumnezeul sau."

Cred ca despre fiecare dintre noi, am dori sa spuna Dumnezeu aceste cuvinte.

Dar ce facuse , de fapt, Ezechia?

-I-a indemnat pe preoti si pe leviti sa se "sfinteasca", sa "se imbarbateze"pentru a curata casa Domnului si a aduce iarasi jertfe-2 Cronici 29:5,11,19.

- A trimis "alergatori" in tot Israelul , nu numai in Iuda, pentru a-i indemna pe oameni sa se "smereasca" si sa vina la Ierusalim pentru praznuirea Pastelui.

Desi unii "au ras si si-au batut joc de ei", in final, "un popor in mare numar"s-a adunat la Ierusalim-2 Cronici 30:10,13.

- S-a rugat Domnului, ca Domnul sa ierte poporul.-2 Cronici 30:18,19

- A dat "o parte din averile lui pentru arderi de tot"-2 Cronici31;3

- S-a "imbarbatat" si a imbarbatat poporul

2 Cronici 32:7,8

"Intariti-va si imbarbatati-va. Nu va temeti si nu va spaimantati inaintea imparatului Asiriei si inaintea intregei multimi care este cu el; caci cu noi sunt mai multi decat cu ei.

Cu el este un brat de carne, dar cu noi este Domnul, Dumnezeul nostru, care ne va ajuta si va lupta pentru noi".

-S-a rugat pentru biruinta impreuna cu proorocul Isaia.

Care a fost raspunsul Domnului?

2 Cronici 32:21,22

"Atunci Domnul a trimis un inger care a nimicit in tabara imparatului Asiriei pe toti vitejii, domnitorii si capeteniile. Si imparatul s-a intors rusinat in tara lui...astfel a scapat Domnul pe Ezechia si pe locuitorii Ierusalimului din mana lui Sanherib, imparatul Asiriei si din mana tuturor, si i-a ocrotit impotriva celor ce-i impresurau."

Domnul i-a lungit chiar si viata cu cincisprezece ani.

Noi nu suntem imparati pe pamantul acesta, dar suntem " copii ai lui Dumnezeu"-Ioan 1:12,13, ceea ce inseamna mult mai mult, si aceasta calitate ne da si o responsabilitate mult mai mare.

Sa luam pe rand, actiunile lui Ezechia, si sa vedem care ar fi acestea, in timpul si in mediul nostru.

-Templul de atunci, este biserica de azi, trupul lui Hristos.

A-l "sfinti", inseamna a trai curat , a indeparta din noi , din fiecare, care suntem"templul Duhului sfant", tot ce nu este curat.

Daca fiecare din noi ne curatam, biserica va fi curata.

-Acei "alergatori" care chemau oamenii la Ierusalim, sunt toti cei ce duc vestea buna,Evanghelia, in lume.

Nu conteaza ca lumea "rade de noi si ne batjocoreste" ca pe acei alergatori. Esti "alergator al Domnului"? Nu te opri din alergare!

Chiar daca numai "cativa oameni se smeresc"si "vin la Ierusalim"

[2 Cronici 30:11

"Insa cativa oameni din Aser, din Manase si din Zabulon, s-au smerit si au venit la Ierusalim"],in final, "un popor mare la numar s-a adaugat".

Si in urma "alergatorilor " Evangheliei se va aduna un popor mare la numar, o "gloata".

Apocalipsa 7:9

"Si iata ca era o mare gloata, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice semintie , din orice norod si de orice limba, care stateau in picioare inaintea scaunului de domnie si inaintea Mielului, imbracati in haine albe, cu ramuri de finic in maini".

Nu conteaza ca acum, esti poate, singurul din clasa, sau din grupa, , care mai crezi in Dumnezeu si mai "alergi" sa spui si altora!

Nu conteaza ca faci parte din singura familie credincioasa din blocul in care locuiesti!

Alearga! In final , vei fi unul din acea "gloata" care va sta inaintea Mielului!

-Sa mijlocim in rugaciune pentru "aproapele " nostru, asa cum a mijlocit Ezechia pentru popor.

El s-a rugat pentru ei , zicand: "Domnul, care este bun, sa-i ierte pe toti", si Domnul "a ascultat pe Ezechia si a iertat poporul".

Sa ne rugam pentru familiile noastre,pentru colegii nostri, pentru vecinii nostri, pentru orasul sau satul nostru, pentru tara noastra, si Domnul ne va asculta , daca o facem cu inima curata si plina de dragoste.

Sa nu mai privim doar cu dezgust si groaza la cei de langa noi, care pacatuiesc impotriva Domnului, ci sa privim cu mila, cu dragoste, rugandu-ne pentru ei.

- Ezechia a dat pentru arderi de tot, o parte din averile lui; sa dam si noi din ceea ce avem, chiar daca n-avem "averi", caci asa cum painisoarele si pestii baietasului din Matei 14:14-21 , au hranit cinci mii de oameni, si putinul nostru, dat cu bucurie si largime de inima, poate aduce altora bucurie.

Iar daca n-avem bunuri materiale, avem sanatate, avem maini, cu care putem ajuta, avem gura, cu care putem incuraja si mangaia, avem timp, pe care-l putem folosi pentru Domnul.

Am citit undeva, ca lucrul cel mai pretios, pe care-l putem darui, este timpul nostru. A petrece timp cu cineva, pentru a i-L arata pe Dumnezeu, inseamna a-i darui cel mai mult, pentru ca ii dai din insasi viata ta.

Sa ne punem deci intrebarea:"Cui daruim timpul nostru, viata noastra?

Sa nu le irosim pentru "lucruri de nimic", cum au facut evreii in 2 Imparati 17:14,15.

"Dar ei n-au ascultat, si-au intepenit grumazul, ca si parintii lor...s-au luat dupa lucruri de nimic si ei insisi n-au fost decat nimic".

-Ezechia "s-a imbarbatat" si a imbarbatat poporul, "a vorbit inimii tuturor levitilor". Sa ne imbarbatam si noi in Domnul, sa imbarbatam si pe cei de langa noi, sa "vorbim inimii "lor.

Se vorbeste prea mult "in vant", azi... noi sa "vorbim inimii oamenilor"; atatia oameni au nevoie de o mangaiere, de o vorba buna, de o incurajare...

Lumea se invarteste, parca, asa ca intr-un carusel, ca intr-o comedie de balci, si tot mai multi sunt prinsi in vartejul si invalmaseala ei. Sa coboram repede din acest carusel, sa ne asezam de-o parte, ca sa ne treaca "ameteala" spirituala, sa nu mai vedem viata din iuresul creat de cel rau, ci s-o privim linistiti, de la" inaltimea" cuvantului si voiei lui Dumnezeu.

Apostolul Pavel ne indeamna atat de frumos in Filipeni 4:8

"Incolo, fratii mei, tot ce este adevarat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice fapta buna, si orice lauda, aceea sa va insufleteasca.



Am avut bucuria sa cunosc mai multi astfel de oameni, insufletiti de "ce este bun, ce este drept, ce este adevarat".

Sa traiesti langa astfel de oameni, e o adevarata sarbatoare a sufletului.

Orice fac si orice zic, acesti oameni nu te ranesc, ci te mangaie, nu te fac sa te simti mizerabil, cand gresesti, ci te fac sa-ti doresti sa fii la fel de linistit, la fel de voios si la fel de multumitor ca ei.

Una din aceste persoane era o femeie vaduva, micuta de statura si cu un defect la picior, pentru ca avusese poliomielita in copilarie.

N-ai fi banuit ca intr-un asemenea corp, locuia un suflet urias.

Era destul de in varsta, cand am cunoscut-o, si desi eu eram doar o adolescenta pe vremea aceea, a stiut sa-mi fie cea mai buna prietena.

Puteam sa-mi deschid inima inaintea ei, puteam sa-i spun toate temerile mele, toate dorintele si toate intrebarile.

La toate imi dadea un raspuns care-mi mangaia sufletul si ma directiona delicat spre voia Domnului, nu rece si distant, cum o faceau unii "frati", ci cu caldura si cu dragoste.

Puteam sa-i spun orice, stiam ca ma va intelege si nu ma va osandi.

Avea o pensie foarte mica, de boala, dar totdeauna pastra cate ceva bun, de cele mai multe ori, cate o prajitura facuta de ea, in casa, pe care o ducea unei familii cu multi copii.

Acestia o iubeau tare mult si se purtau cu ea ca si cu un prieten de joaca; zilele cand ea venea sa stea cu ei, erau asa frumoase...

Le povestea intamplari din viata ei, mici "strengarii" pe care le facuse, dar totdeauna scotea din ele o invatatura, un sfat de viata.

Odata, unul din copiii acelei familii, o fata, avea o sarbatoare, un "banchet", cum se zicea pe vremea aceea, pentru terminarea scolii.

Parintii i-au spus ca nu-i vor da voie sa mearga, si nici n-au posibilitatea sa-i faca imbracaminte noua pentru acea ocazie.

Aceasta sora a stat insa de vorba cu fata, a inteles ca nu era vorba despre vreo petrecere murdara, ci doar de o intalnire intre profesori si elevi, care ar fi durat doar cateva ore, intr-o dupa –amiaza.

Asa ca a stat de vorba cu parintii fetei si i-a convins s-o lase, mai ales ca ea stia ca fata era un copil cuminte,in care puteai avea incredere.

Ramanea insa problema cu imbracamintea; dar fata, fiind buna la invatatura, primea o bursa.

La banii primiti ca bursa, in luna aceea, credincioasa a adaugat o parte din mica ei pensie, si au cumparat un material nu prea scump, dar frumos.

Impreuna au cusut o rochita de toata frumusetea, cu care fata, care era si premianta clasei, s-a imbracat la solemnitatea de premiere si la serbarea facuta cu aceasta ocazie.

La intoarcere, a venit acasa si cu alte trei colege, care erau din alta localitate si n-au mai putut pleca acasa in seara aceea.

Asa ca au petrecut seara in familia cea numeroasa, impreuna cu sora noastra, vaduva credincioasa.

A fost o seara de neuitat; au cantat, au povestit, au facut intreceri si jocuri biblice. Fetele au fost atat de impresionate, incat au dorit sa mearga si ele, a doua zi, la biserica, impreuna cu familia.

Au primit pe Domnul in inima lor si au ramas credincioase.

Isi amintesc cu mult drag de "prietena "lor, care acum a trecut in vesnicie.

Am inteles din viata acestei femei, ca nu trebuie sa fii "cineva" in lumea aceasta, ca sa faci lucrarea lui Dumnezeu, ci oricat de neinsemnat ai fi, si oricat de mici sunt faptele tale, daca le faci cu dragoste, pentru Domnul, ele vor avea o urmare binecuvantata, vor face pe multi sa vina la "Ierusalim"pentru a-l slavi pe Dumnezeu.

Am inteles si ca a face CE ESTE BINE, CE ESTE DREPT SI CE ESTE ADEVARAT, e cea mai mare lucrare ce o putem face pe pamantul acesta.