Devoțională Proverbe 8

Capitolul 8



8:1-3 „Nu strigă înţelepciunea şi nu-şi înalţă priceperea glasul? Ea se aşează sus pe înălţimi, afară pe drum, la răspântii şi strigă lângă porţi, la intrarea cetăţii, la intrarea porţilor"



Aici ni se spune că D-zeu nu l-a creat pe om şi apoi l-a lăsat în voia sorţii fără să-i pese de el ci înţelepciunea Lui i-a vorbit omului de a lungul veacurilor şi-i va vorbi până la sfârşit. D-zeu îl iubeşte pe om, îi vrea binele şi ştie calea spre bine. Nu-i destul să vrei binele cuiva, acesta ce-i drept este primul pas bun, dar trebuie să şi ştii care e soluţia la problema lui, care e calea bună de a ieşi din ea. D-zeu (întruchipat aici prin Înţelepciune) îi vorbeşte omului prin oamenii Lui, prin proorocii Lui, prin gândurile bune care-i vin cuiva în minte, prin vise şi vedenii, prin împrejurările vieţii şi nu este indiferent la mersul vieţii oamenilor. Locurile înalte sunt locurile de unde nu oricine vorbeşte, fie acestea amvoanele bisericilor, catedra profesorului sau medicului, masa judecătorului, a primarului sau tribuna parlamentului, şi când din aceste locuri se dau sfaturi bune atunci înţelepciunea lui D-zeu a vorbit din acele locuri. Dar de multe ori se întâmplă însă că înţelepciunea lui D-zeu nu are loc să vorbească din aceste locuri din cauza mândriei, răutăţii şi trufiei omului şi atunci D-zeu vorbeşte din alte locuri. El mai vorbeşte omului atunci când acesta este la o răspântie de drumuri în viaţa lui căci de multe ori de o singură decizie în viaţă atârnă viitorul precum şi chiar veşnicia cuiva.



8:4-6 „Oamenilor, către voi strig şi spre fiii oamenilor se îndreaptă glasul meu. Învăţaţi-vă minte, proştilor, şi înţelepţiţi-vă nebunilor! Asculaţi, căci am lucruri mari de spus şi buzele mi se deschid ca să înveţe pe alţii ce este drept."





Înţelepciunea strigă uneori către oameni. Ea îi numeşte, şi are dreptul să-i numească, proşti şi nebuni pe oamenii care nu aleg binele şi le spune să se înveţe minte după ce au păţit anumite lucruri sau le-au văzut întâmplându-se în viaţa altora. Deci înseamnă că omul poate să se înveţe minte, să se schimbe, să-şi îndrepte purtarea, nu-i încă totul pierdut, mai există speranţă pentru omul căzut în groapa păcatului. Poate cineva va zice cu privire la un lucru rău din viaţa lui că nu se mai poate schimba, că pentru el totul este degeaba, dar iată că aici Înţelepciunea spune celor ce se comportă ca nebunii să se înţelepţească, iar D-zeu nu vorbeşte în zadar, El nu ar vorbi dacă nu s-ar putea face acel lucru. Încearcă numai, cheamă-l pe D-zeu în ajutor, smereşte-te cu rugăciune şi post şi El va trimite oştirea Lui cerească să te ajute, pentru că iubeşte sufletul tău şi-ţi vrea binele. Aici se mai spune că Înţelepciunea are lucruri mari de spus, dar oare este cine să ia aminte sau pentru tine nu valorează nimic nici binele şi nici D-zeu ?



8:7-8 „Căci gura mea vesteşte adevărul şi buzele mele urăsc minciuna! Toate cuvintele gurii mele sunt drepte, n-au nimic neadevărat nici sucit în ele."



Gura lui D-zeu vorbeşte întotdeauna ca să dea ajutor celui în nevoie, nu să-l încurce şi să-l mintă aşa cum fac de multe ori oamenii. Nu este nimic care să-l ducă pe om în eroare din sfaturile şi poruncile lui D-zeu, El întotdeauna are în vedere bunăstarea finală a omului. Nu la fel este în învăţăturile oamenilor, ei de multe ori îşi preamăresc eul şi-şi caută doar folosul lor, având multe sfaturi şi aluzii sucite. De multe ori oamenii oferă sfaturi greşite nu pentru că sunt rău intenţionaţi ci pentru că ei înşişi trăiesc în eroare şi nu cunosc sfaturile lui D-zeu. Ei dau ceea ce au.



8:9 „Toate sunt lămurite pentru cel priceput, şi drepte pentru ceice au găsit ştiinţa."



Nu oricui i se par drepte poruncile şi sfaturile lui D-zeu dar pentru cineva care stă şi meditează şi pricepe mersul lucrurilor, pentru cineva care a găsit ştiinţa lui D-zeu, lucrurile sunt tot mai clare, viaţa şi moartea au sens, o faptă sau alta are sens şi valoare sau e lipsită de valoare. Oamenii îl acuză pe D-zeu de nedreptăţile din lume dar nu se uită că de multe ori oamenii înşişi şi le-au făcut cu mâna lor.



8:10-11 „Primiţi mai de grabă învăţăturile mele decât argintul şi mai de grabă ştiinţa decât aurul scump. Căci înţelepciunea preţuieşte mai mult decât mărgăritarele şi nici un lucru de preţ nu se poate asemui cu ea."



Aici suntem îndemnaţi să primim mai repede sfaturile lui D-zeu decât aurul, decât banii. Dar cine oare e gata să renunţe la o sumă de bani, la o afacere dubioasă dar profitabilă, la nişte venituri frumuşele ca să urmeze o anumită poruncă scrisă într-o carte? Ca să poţi face aceasta e nevoie să vezi valoarea acelui sfat, să priveşti prin credinţă la viitorul tău şi să nu crezi că ai pierdut mare lucru renunţând la acel lucru care nu era bun. Domnul Isus a renunţat cu uşurinţă la oferta de a fi stăpânul veacului acestuia, de a fi cel mai bogat om de pe pământ, de a fi împărat, atunci când Diavolul l-a ispitit l-a începutul lucrării Sale cu toate acestea. După ce L-a dus în duhul (în gând, în imaginaţia minţii) pe un munte foarte înalt, i-a arătat toate bogăţiile lumii, toată slava umană, tot ce şi-ar dori un om din lumea aceasta, grămezi de aur şi bani, mii şi mii de supuşi, războaie câştigate prin care să-l îngenuncheze pe Cezarul Romei şi în final cel mai strălucit împărat din toate timpurile, cu sute de soţii şi mii de sclavi, dar toate acestea dacă va asculta de sfaturile Celui Rău. Domnul Isus a renunţat la toate acestea spunând „Pleacă Satano, căci este scris: să te închini numai Domnului Dumnezeului tău." A renunţat la toate acestea ca apoi să meargă şi să moară răstignit pe o cruce, pentru mine şi pentru tine. Cineva poate va zice că n-a fost mare lucru, dar numai atunci vei vedea cât este de uşor când vei încerca tu însuţi să renunţi la unele oferte tentante ce ţi se vor face în anumite momente ale vieţii sau să dai măcar partea care se cuvine Domnului din averile tale, a zecea parte, căci uneori tare greu este să o dăm şi pe aceasta. După ce Isus a trecut peste ispitele acestea, au venit îngerii lui D-zeu să-L ajute şi să-I slujească.



8:12-13 „Eu, Înţelepciunea, am ca locuinţă mintea şi pot născoci cele mai chibzuite planuri. Frica de Domnul este urârea răului; trufia şi mândria, purtarea rea şi gura... mincinoasă, iată ce urăsc eu."



Înţelepciunea unui om, spune aici, îşi are locul în minte care l-a rândul ei lucrează prin creier. Mintea unui om credincios Adevărului a început să fie curăţită de gândurile şi poftele murdare pe care le avea înainte, chiar dacă încă se dau lupte şi acele pofte caută să intre din nou. La drept vorbind un credincios îşi foloseşte foarte mult mintea căci numai aşa poate să renunţe să nu se ducă cu ceilalţi pe calea largă. Îţi trebuie multă minte şi pricepere să nu te laşi târât de valul tulbure al păcatului când foarte mulţi în jurul tău o fac. Îţi trebuie multă minte să renunţi la poftele tinereţii când colegele tale încep să se culce cu băieţii de la 12-14 ani, îţi trebuie multă minte să nu-ţi fie ruşine când ei râd de tine într-un fel sau altul că nu te distrezi, îţi trebuie multă minte să nu furi când toţi fură în jurul tău, îţi trebuie multă minte să nu-ţi faci prieteni care să te ducă la prostii, îţi trebuie multă minte să nu te răzbuni când ai putea s-o faci ci să ierţi, într-un cuvânt, îţi trebuie multă minte să fii creştin, de aceea creştinii adevăraţi îşi folosesc cel mai mult mintea în lucrurile bune ale vieţii umane şi spirituale. E mult mai simplu să te laşi dus de val decât să mergi împotriva lui. Numai prin înţelepciune poţi să ajungi să înţelegi lucrurile pe care pe drept D-zeu le urăşte. Lui nu-i place mândria şi trufia omului căci ştie că acestea îi vor cauza omului multe probleme în viitor şi D-zeu nu vrea răul omului. Purtarea răutăcioasă şi minciuna sunt alte lucruri care pe drept sunt urâte de D-zeu.



8:14-16 „Dela mine vine sfatul şi izbânda, eu sunt priceperea, a mea este puterea. Prin mine împărăţesc împăraţii şi dau voivozii porunci drepte. Prin mine cârmuiesc dregătorii şi mai marii, toţi judecătorii pământului."



Sfatul şi succesul într-o acţiune bună vin din înţelepciunea lui D-zeu dar nu toate succesele sunt bune şi nu toate vin de la D-zeu. De multe ori oamenii au succese pentru că sunt ajutaţi de Cel Rău căruia îi slujesc. Adevărata putere vine din înţelepciune. Şi banii, faima şi numele dau putere dar puterea aceasta nu este de durată, ea se poate termina pe patul de spital, într-o tragedie sau un faliment, dar puterea venită din slujirea Domnului Isus este trainică şi trece dincolo de moarte. Atunci când cei care conduc dau porunci bune ei se folosesc de înţelepciunea lui D-zeu, dar aceasta nu le asigură salvarea sufletului dacă-l resping pe Isus. De multe ori oamenii îi judecă cu prea mare uşurinţă pe cei de la conducere şi nici gând să se roage pentru ei, dar numai cine ajunge acolo îşi dă seama cât este de greu uneori ca o lege bună să poată fi concepută şi promulgată, deoarece sunt multe interese de grup, care se opun la orice lege ce nu este propusă de grupul lor, indiferent că-i bună sau rea.



8:17-19 „Eu iubesc pe ceice mă iubesc şi cei ce mă caută cu totdinadinsul mă găsesc. Cu mine este bogăţia şi slava, avuţiile trainice şi dreptatea. Rodul meu este mai bun decât aurul cel mai curat şi venitul meu întrece argintul cel mai ales."



Omul care iubeşte întelepciunea lui D-zeu este iubit şi el de D-zeu dar un om care dispreţuieşte sfaturile lui D-zeu ajunge să fie lăsat şi abandonat de D-zeu. Dacă cineva vrea să ajungă să cunoască din înţelepciunea lui D-zeu trebuie să înţeleagă căci trebuie căutată cu interes, cu dorinţă arzătoare. Lucrul acesta se face atât prin citirea Bibliei pentru a vedea diverse situaţii în care oamenii au ajuns dintr-un motiv sau altul, sau din care au ieşit, cât şi a căuta să înţelegem ce vrea D-zeu să lucreze în viaţa noastră prin diverse situaţii pe care le traversăm în viaţă. E nevoie să ne întrebăm ce rău mai vrea D-zeu să-l curăţească din viaţa noastră prin încercarea prin care trecem sau cui putem fi de folos trecând pe aici. Bogăţia spirituală şi uneori chiar şi cea pământească, avuţia trainică şi nu cea câştigată pe nedrept şi capacitatea de a trăi cu dreptate, toate acestea vin în urma ascultării de înţelepciunea lui D-zeu. Iosif în Egipt, rob în casa lui Potifar, şi-a păstrat viaţa curată şi nu s-a compromis cu nevasta acestuia atunci când ea l-a provocat.



8:20-21 „Eu umblu pe calea nevinovăţiei, pe mijlocul cărărilor neprihănirii, ca să dau o adevărată moştenire celor ce mă iubesc şi să le umplu visteriile."



Aici ni se spune că înţelepciunea, adică omul înţelept, nu merge pe extreme ci caută să meargă pe acolo pe unde drumul e mai sigur. Cineva căuta să-şi angajeze un şofer odată şi s-au prezentat mai mulţi doritori. Primul când a fost probat, a condus cu o viteză excesivă, ca să-i arate noului şef cât de repede se poate ajunge cu el la destinaţie. Al doilea, ca să arate că nu-i este frică niciodată, conducea de multe ori până aproape de marginea prăpastiei iar al treilea a căutat să o ţină pe mijlocul benzii şi fără viteză excesivă. Proprietarul l-a angajat pe cel de al treilea. Extremele pot fi fatale în viaţa oamenilor. În viaţa de credinţă o extremă poate fi liberalismul iar cealaltă fanatismul sau legalismul fără dragoste adevărată, fără spirit de iertare. Trebuie însă să menţionăm că nu orice ni se poate părea la un moment dat ca fiind extremă este cu adevărat o extremă. De exemplu majoritatea proorocilor din Vechiul Testament, precum şi apostolii din Biserica Primară şi alţii de a lungul veacurilor, au fost categorisiţi ca extremişti în zilele lor pentru că neamul acela de oameni era rău, fără teamă de adevăratul D-zeu sau pentru că era ceva nou pentru ei. O ultimă idee ce o mai subliniem aici, este că înţelepciunea lui D-zeu îi dă omului care o iubeşte o adevărată moştenire, una care nu va avea sfârşit, una veşnică, nu doar o casă pentru câţiva ani aici pe pământ şi nişte bani în cont.



8:22-26 „Domnul m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui...Eu am fost aşezată din vecinicie, înainte de orice început, înainte de a fi pământul. Am fost născută când încă nu erau adâncuri, nici izvoare încărcate cu ape; am fost născută înainte de întărirea munţilor...când nu era...nici cea dintâi fărâmă din pulberea lumii."





În aceste versete ni se spune că înainte ca D-zeu să facă lumea s-a gândit la ea, a luat în calcul multe lucruri, a lucrat cu înţelepciune şi a conceput-o cu judecată nu la voia întâmplării. Chiar dacă oamenilor li se pare de multe ori că lumea este rău creată din cauza atâtor rele care au fost de a lungul anilor sub soare, din cauza atâtor războaie, cruzimi fără număr, inundaţii şi catastrofe unde au pierit mii şi milioane de oameni, totuşi D-zeu a creat lumea cu înţelepciune. Lumea este stabilă, altfel mâine nu ar mai răsări soarele, iarna şi vara nu ar mai veni la timpul lor ci totul ar fi un haos. Însă noi dormim liniştiţi căci ştim că mâine soarele va răsări din nou, va fi iar o zi în care D-zeu îşi va arăta bunătatea faţă de lume. Cine are ochi să vadă, va vedea că lumea funcţionează după legi bine stabilite, începând de la legile lumii microscopice, lumea atomilor şi a geneticii, până la legile lumii macrocosmice, universul cosmic cu mulţimea miliardelor de stele şi constelaţii de nepătruns de tehnica avansată a zilelor noastre. Există stele situate la milioane de ani lumină de noi. Lumea e făcută cu înţelepciune, cu ştiinţă şi pricepere. Viaţa are sens pe pământ chiar dacă este şi atâta rău. Văzând răul din lume putem să-l respingem şi să trecem de partea Adevarului, de partea Domnului Isus Cristos. Dar putem de asemenea să nu prea vrem să renunţăm la rău căci are şi răul plăcerile lui şi la urmă îl învinuim pe D-zeu când ajungem să ne fie rău în urma faptelor noastre. Dar D-zeu rămâne drept şi sfânt, căci El a învăţat omenirea calea bună în toate veacurile dar oamenii au iubit mai mult plăcerile păcatului.



8:27-31 „Când a întocmit Domnul cerurile, eu eram de faţă...când a pironit norii sus...când a pus un hotar mării...când a pus temeliile pământului, eu eram meşterul Lui... în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui, jucând pe rotocolul pământului Său, şi găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor."



Deci când D-zeu a creat cosmosul incomensurabil, când a stabilit circuitul apei în natură, evaporarea şi condensarea apei, când a trasat mările, oceanele şi uscatul, când a trasat orbita pământului, mişcarea lui în jurul soarelui într-un an de zile şi de asemenea mişcarea în jurul axei sale în 24 de ore, toate acestea arată că sunt făcute cu înţelepciune şi D-zeu a gândit, a plănuit cu înţelepciune şi apoi le-a făcut. În toate zilele creaţiei D-zeu se bucura de lucrarea sa, de ceea ce făcea şi se desfăta în înţelepciunea sa, prin care vedea peste veacuri şi veacuri pe fiii oamenilor şi-şi găsea plăcere în ei, îi iubea chiar dacă ei nu erau încă creaţi, noi eram doar in mintea Lui. Domnul Isus care este din veşnicii era şi El de faţă şi participa la actul creaţiei, se bucura de omenire chiar dacă ştia că poate va fi Mielul de jertfă. Într-un oarecare sens am putea spune că acest pasaj se referă la Domnul Isus.



8:32-36 „Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă, căci ferice de ceice păzesc căile mele! Ascultaţi învăţătura, ca să vă faceţi înţelepţi...Ferice de omul care m-ascultă...Căci celce mă găseşte, găseşte viaţa şi capătă bunăvoinţa Domnului. Dar celce păcătuieşte împotriva mea îşi vatămă sufletul său; toţi ceice mă urăsc pe mine, iubesc moartea."





După ce am văzut că D-zeu a făcut lumea, pământul, atomul şi cosmosul cu înţelepciune, acum El ne îndreaptă atenţia asupra faptului că putem avea încredere în înţelepciunea Lui, în sfaturile Lui cu privire la viaţa noastră de pe pământ şi de dincolo de moarte. Cel care este preocupat de înţelepciunea şi voia lui D-zeu găseşte viaţa şi D-zeu îi este binevoitor. Şi ce bine este să-ţi fie D-zeu binevoitor, mai ales când ai ajuns în vreo încurcătură, ori datorită neatenţiei tale ori datorită răutăţii celor din jur. Nu oricine este preocupat de înţelepciunea lui D-zeu în veacul acesta, oamenii sunt preocupaţi de multe alte lucruri, de plăcerile lor, de dorinţele lor şi-şi rănesc de multe ori sufletul prin faptele lor rele. Însă cine îşi aduce aminte de înţelepciunea, de voia lui D-zeu şi-i pare rău de faptele rele şi neglijente din trecut şi nu le mai face, D-zeu îl iartă şi Duhul de viaţă al lui D-zeu îl poate vindeca, uneori la clipeală, alte ori progresiv. Dar oamenii care urăsc sfaturile lui D-zeu, care-L înjură şi-I dispreţuiesc înţelepciunea, ajung fără să-şi dea seama să iubească păcatul, să iubească moartea.



Concluzii:

• D-zeu şi-a descoperit înţelepciunea Sa oamenilor şi-i cheamă la ea;

• Nimic nu este strâmb în înţelepciunea lui D-zeu;

• Nici o comoară de miliarde de dolari nu se poate compara cu înţelepciunea lui D-zeu descoperită în Biblie;

• Toate lucrurile microscopice precum şi cosmosul sunt făcute cu înţelepciune şi judecată;

• Cine dispreţuieşte şi urăşte înţelepciunea lui D-zeu ajunge să iubească, fără să-şi dea seama, moartea sufletului său.