Devoțională Proverbe 1

COMENTARII LA PROVERBE





Proverbele lui Solomon sunt scrise, formulate sau reformulate de fiul lui David, omul după inima lui D-zeu, care în majoritatea cazurilor a trăit cu fapta ceea ce fiul său Solomon urma să consemneze în proverbele şi zicătorile sale. La 1 Împ. 4:32 găsim scris că el a rostit trei mii de pilde şi a alcătuit o mie cinci cântări. Aceasta nu înseamnă neapărat însă că el le-a compus pe toate cele trei mii de pilde, pe unele se poate doar ca el să le fi preluat şi eventual modificat. Din faptul că el a rostit trei mii de proverbe înţelegem că el le ştia pe de rost, lucru care nu este de neglijat având în vedere că nu mulţi dintre noi ştim mai mult decât câteva sute dintre proverbele sale. Unele dintre aceste pilde au fost strânse la sute de ani după moartea lui Solomon de alţi oameni ai lui D-zeu, ca de pildă de Ezechia cu oamenii lui, un împărat bun şi credincios al lui Iuda. Putem vedea aceasta în Prov.25:1. Probabil că încă proverbele şi învăţăturile lui Solomon circulau prin viu grai în Israel la mulţi ani după moartea sa şi erau de folos multor oameni iar Ezechia şi-a dat seama de această comoară şi le-a pus într-o formă mai durabilă, într-o formă scrisă.

Noi dorim aici să luăm verset cu verset sau grupuri de versete şi să vedem ce vrea să spună pentru zilele noastre aceste proverbe. Mai sunt ele actuale sau şi-au pierdut valoarea în timp? Răspunsul îl va da fiecare cititor în parte.



Capitolul 1.



1:1 "Pildele lui Solomon, fiul lui David, Împăratul lui Israel," aşa începe primul verset din primul capitol. Aceste pilde, deşi au greutate prin ele însele, primesc mai multă greutate pentru că sunt scrise sau trecute prin filtrul minţii de către un împărat al lui Israel, care cu excepţie la perioada finală a domniei sale, a fost un împărat bun şi credincios. Ceea ce poate nu este des amintit este că Solomon a crescut pe lângă proorocul Natan (2Sam.12:25), omul prin care D-zeu a transmis pedeapsa asupra lui David şi a casei sale în urma păcatului său. Este demn de remarcat caracterul lui David care s-a smerit înaintea lui D-zeu şi înaintea lui Natan şi nu l-a pedepsit nici într-un fel pe Natan pentru proorocia sa negativă la adresa sa, ba din contră l-a iubit şi preţuit mai mult şi i-a încredinţat fiul spre educare. David şi-a dat seama de înţelepciunea lui Natan şi a văzut că ce a spus D-zeu prin el s-a împlinit întocmai. Nu tot la fel s-a comportat de exemplu Ieroboam al doilea cu proorocul Amos (Amos 7:10-17) pe care l-a prigonit şi l-a alungat din ţara lui Israel pentru că îi proorocea de rău pentru păcatele sale. Natan prin urmare a fost un tată spiritual al lui Solomon şi i-a trasmis acestuia din înţelepciunea lui D-zeu, care i-a fost revelată de însuşi D-zeu prin Duhul Sfânt de-a lungul anilor.



1:2,3 "pentru cunoaşterea înţelepciunii şi învăţăturii...pentru căpătarea învăţăturilor de bun simţ, de dreptate, de judecată şi de nepărtinire."



Cu alte cuvinte, proverbele ajută la cunoaşterea înţelepciunii. Înţelepciunea există şi se află în lumea spirituală iar cel care şi-o însuşeşte devine şi el un om spiritual chiar dacă încă locuieşte într-un trup material. După ce părăsim trupul material devenim şi noi fiinţe spirituale asemenea îngerilor şi ceea ce-am primit în mintea noastră cu aceea rămânem. Apoi, proverbele ne ajută să devenim oameni cu bun simţ, căci şi atunci ca şi azi sunt oameni fără bun simţ, pentru că nimeni nu i-a învăţat să aibe bun simţ sau pentru că ei n-au dorit să se să lase învăţaţi. Omul fără bun simţ se gândeşte doar la sine şi nu-l interesează de ceilalţi decât foarte puţin sau deloc. Omul cu bun simţ încearcă să se pună şi în pielea celuilalt, să-şi zică în sine "cum mi-ar plăcea mie să mi se facă ceea ce fac eu la omul acesta ?" A avea bun simţ înseamnă să avem măsură în ceea ce facem, să ne vedem "lungul nasului", să ne vedem darurile şi înzestrările pe care le-a pus D-zeu în noi printr-o părere cumpătată despre noi înşine şi despre alţii. Un om cu bun simţ nu caută să-l facă de ruşine pe fratele său când acesta greşeşte, ci caută să-l ajute cu înţelepciune, să-i acopere ruşinea, nu să râdă batjocoritor. S-ar putea ca D-zeu să-l lase de ruşine doar "ca să-şi dea arama pe faţă alţii", să se vadă ce aveau în inimă de fapt, ură sau iubire, după cum s-a spus şi despre D-l Isus că atunci când va fi răstignit se vor descoperi gândurile ascunse ale multora. Mulţi care-l invidiau pe D-l Isus şi-l urau pentru că i-a mustrat pentru păcatele lor, au tăcut sau au vorbit pe ascuns până la un moment dat, dar atunci când Domnul era pe cruce, şi-au deschis gura larg şi-l batjocoreau pe faţă. "Pe alţii i-a ajutat dar pe Sine nu se poate ajuta", strigau ei.

Un om cu bun simţ nu stă pe scaunul celor batjocoritori, după cum zice şi David în Psalmul 1, dar omul cu puţin bun simţ sau fără bun simţ deloc abia aşteaptă să împrăştie ocara şi batjocura. De multe ori oamenii devin fără bun simţ atunci când le merge bine şi uită cum au fost ei ajutaţi când au avut nevoie. Versetul ne arată în continuare alte beneficii ale învăţăturii proverbelor. Ele ne dau puterea să judecăm cu dreptate şi fără părtinire, lucruri nu uşor de îndeplinit de multe ori. Solomon ne arată în capitolele următoare că uneori nu-i treaba noastră să judecăm iar alte ori trebuie să vorbim şi să-l salvăm „pe cel târât la moarte." Să judecăm cu dreptate şi fără părtinire atunci când însuşi interesul nostru sau al grupului nostru este în joc nu este simplu, dar un om învaţat de D-zeu poate sa o facă şi să nu caute numai folosul său ci şi al celuilalt. Dacă de exemplu copiii noştri şi ai vecinului sau bătut, nu-i normal să-i învinuim doar pe ai vecinului că s-ar putea ca şi ai noştri să fie de vină, sau poate cel mai de vină.



1:4,5 „ca să dea celor neîncercaţi agerime de minte, tânărului cunoştinţă şi chibzuinţă, să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa, şi cel priceput, şi va căpăta iscusinţă".





Deci proverbele se adresează în primul rând celor tineri, celor neîncercaţi dar au ce învăţa şi cei mai încercaţi şi cei mai în vârstă. De multe ori cei tineri au senzaţia că „tot ce zboară se mănâncă", că poţi face multe lucruri peste noapte, că poţi avea încredere în oricine te laudă şi te linguşeşte, că fericirea este în tot ce încântă privirea şi simţurile, acolo unde muzica merge tare, că nu-i cazul să lucrezi cinstit când poţi face mai mulţi bani altfel. Dar am văzut şi bătrâni cărora li se părea că nu s-au distrat destul şi au ajuns să-şi ruineze familia şi viaţa la bătrâneţe. Proverbele dau agerime de minte, îţi dai seama imediat de unde vine pericolul pentru sufletul tău şi închizi poarta celui rău. Îmi amintesc de ceea ce ce îmi povestea un prieten în urmă cu câţiva ani. A făcut o vizită în Germania şi acolo locuia singură de câţiva ani o veche colegă de şcoală cu care mai coresponda prin internet. Ea l-a invitat să o viziteze la ea în oraş deşi ştia bine că el nu are unde locui acolo. El a simţit că erau gânduri necurate la mijloc şi a evitat să meargă.

După agerime de minte urmează chibzuinţa. Aceasta înseamnă să nu dai crezare oricărui lăudăros sau unuia care promite multe, să nu te iei după orice fată sau băiat care te bagă în seamă, să cugeţi puţin lucrurile, să nu te pripeşti, să te rogi şi să întrebi pe Domnul. Să nu crezi că dacă ai pierdut un loc de muncă ţi-ai pierdut viitorul, poţi găsi altceva mai bun. D-zeu are resurse de binecuvântare din belşug pentru copiii săi, nu-i neputincios, poate scoate apă şi din piatră, poate să-ţi dea în câţiva ani cât altora într-o viaţă.



Versetul 6 vorbeşte despre „prinderea înţelesului unei pilde sau a unui cuvânt mai adânc."



Adică să prinzi ceva ce trece pe lângă tine, ceva ce zboară, asemenea unui fluture ce zboară în jurul tău. Aceasta înseamnă să te lupţi, să-ţi foloseşti mintea şi forţa să prinzi acel ceva. Dacă eşti indiferent, pasiv, te dai bătut uşor atunci când nu înţelegi mersul unui lucru nu ai să prinzi acel ceva de care ai nevoie.





1:7 „Frica Domnului este începutul ştiinţei; dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura".





Aici ni se spune că poarta de a ajunge la ştiinţă şi înţelepciune este prin frica de D-zeu. „Ştiinţă" aici are sensul de cunoaştere, înţelepciune, putinţă de a cunoaşte sensul vieţii şi nu trebuie înţeleasă în sensul obişnuit ca ştiinţă pentru viaţa umană, ştiinţă pământeasă, ca de exemplu, ştiinţa calculatoarelor, ştiinţa medicală, etc. Nu că ştiinţa umană este rea, căci D-zeu a îngăduit şi ajutat la toate descoperirile ştiinţifice umane care sunt de folos omului, dar ştiinţa umană are o valoare mică, limitată în comparaţie cu ştiinţa şi înţelepciunea spirituală oferită de D-zeu, şi folosul ei se va încheia odată cu încheierea acestui veac uman, a pământului, a sfârşitului lumii actuale. Odată cu distrugerea pământului se va încheia şi folosul ştiinţei umane, dar înţelepciunea şi ştiinţa cerească va continua în veacul următor, în lumea de dincolo de mormânt. Frica de D-zeu trebuie împletită cu respectul normal pe care trebuie să-l aibe orice om faţă de D-zeu, asemeni respectului pe care trebuie să-l aibe un copil pentru părinţii lui. Ea este curată, nu-i nimic rău în aceasta frică de D-zeu şi trebuie să fie asemănătoare uneori cu frica pe care o are cineva de omul legii, de un poliţist. Dacă cineva îşi vede de treabă şi nu se ocupă cu lucruri necinstite el poate să treacă liniştit pe lângă omul legii, să dea mâna cu el şi să-l salute. Dar dacă fură sau face alte rele, atunci omul acesta dă dovadă că nu are teamă pe poliţist şi atunci trebuie să se confrunte cu legea şi închisoarea. Tot la fel este şi cu cel care îşi zice că nu există D-zeu care să-l vadă ce face, numai că mai târziu constată că nu-i deloc bine şi culege ce-a semănat. D-zeu şi îngerii lui văd orice faptă a omului şi când se umple paharul păcatelor vine pedeapsa lui D-zeu peste acel om sau popor. Dar D-zeu nu pedepseşte îndată pe un om ci îi dă timp să reflecteze, să cugete la ceea ce a făcut şi să-şi schimbe viaţa, să se pocăiască, altfel săgeţile lui D-zeu îl vor străpunge când nici nu se va aştepta. Nebunii despre care se vorbeşte aici, cât şi pe tot parcursul cărţii Proverbe, nu se referă la cei declaraţi nebuni din punct de vedere medical ci la oamenii normali din societate dar care se comportă rău, fără judecată, fără bun simţ, fără D-zeu. Aici ni se spune că oamenii care dispreţuiesc învăţătura de bun simţ, învăţătura dată de D-zeu, au o formă de nebunie care-i va duce în final la rău şi la pierzarea veşnică. Aceşti oameni pot să treacă drept mari înţelepţi în ochii altora, să fie doctori în Fizică, Literatură, de exemplu, sau în Teologie, dacă însă dispreţuiesc sfatul lui D-zeu în final se vor pierde. Însă câtă vreme un om este în viaţă el se poate trata de această nebunie.





1:8,9 „Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău, şi nu lepăda îndrumările mamei tale! Căci ele sînt o cunună plăcută pe capul tău, şi un lanţ de aur la gâtul tău."





Aceste versete ne arată valoarea sfaturilor bune primite de la părinţii noştri în timpul celor „şapte ani de acasă." Ce trist este când vezi tineri şi apoi oameni adulţi fără cei „şapte ani" din casa părintească. Ori ei sunt de vină că au ajuns aşa ori părinţii care nu i-au învăţat ce-i bine şi ce-i rău, nu i-au învăţat să-l caute pe D-zeu, să se roage şi să posteacă. Poate în loc să-i trezească duminica dimineaţă şi să-i ia cu ei la biserică, ziceau „lasă-i să doarmă, săracii, că sunt mici," iar mai târziu nu mai ai cu cine vorbi, că-ţi întoarce vorba. Părinţii nu pot fi cu tine când mergi la şcoală în altă localitate, în alt oraş, dar dacă-ţi aminteşti de sfaturile lor bune, să nu te însoţeşti cu colegii tăi la prostiile lor, la fumat, băut, discoteci şi alte prostii asemănătoare, va fi ferice de tine. Răsplata ascultării, ne spun aceste versete, este ca răsplata unuia care participă la un concurs sportiv şi ajunge printre câştigători, ajunge să fie încununat, să poarte o medalie de aur, argint sau de bronz la gât. Poate că au participat mulţi la acel concurs dar puţini au ajuns câştigători.





1:10-19 „Fiule, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa câştigat de ei! Dacă-ţi vor zice: Vino cu noi!... vom găsi tot felul de lucruri scumpe, şi ne vom umplea casele cu pradă; vei avea şi tu partea ta la fel cu noi, o pungă vom avea cu toţii!... fiule, să nu porneşti la drum cu ei, abate-ţi piciorul de pe cărarea lor!... căci ei întind curse tocmai împotriva sângelui lor, şi sufletului lor îşi întind ei lanţuri.... Aceasta este soarta tuturor celor lacomi de câştig: lăcomia aduce pierderea celor ce se dedau la ea."





În acest pasaj Solomon ne învaţă că tentaţia de câştig mârşav, lăcomia de o îmbogăţire rapidă poate să-i atragă pe cei nechibzuiti, pe cei tineri în special, în cercuri şi grupuri de răufăcători de care cu greu mai scapi dacă te-ai însoţit o dată. De multe ori urmarea acestor fapte poate să dureze toată viaţa şi să plăteşti cu ani grei de puşcărie lăcomia de câştig şi naivitatea ta de care s-au folosit alţii. Poate că spui că eşti suficient de deştept şi şmecher să scapi, dar uneori nu mai scapi, chiar dacă ai scăpat de câteva ori. După cum zice şi proverbul „merge ulciorul cât merge la fântână dar se şi sparge". D-zeu conduce lucrurile să fii prins căci ţi-a dat timp de pocăinţă dar n-ai vrut să te schimbi. El îţi acordă acum timp să cugeţi la faptele tale, dar după gratii. Cât timp eşti încă în viaţă, este bine şi mai ai o şansă să te pocăieşti chiar după gratii, căci alţii din grupul tău au fost împuşcaţi sau otrăviţi şi nu mai au această şansă, ei sunt în mormânt. Poate că ţie ţi-au zis doar să stai de pază, şi n-ai făcut mult rău, dar la urmă pedeapsa este şi pentru tine la fel, că te mai acuză şi de ceea ce n-ai făcut. Ba poate chiar mai rău, alţii să scape, că au cine să-i ajute, iar tu să stai şi să plângi, că pentru tine nu mai este loc de o vorbă bună, a fost doar pentru ei, tu eşti „ţapul ispăşitor". Dar D-zeu vrea să te scape nu doar de puşcărie ci de iad. Călătoream odată cu maşina la ocazie şi unul dintre pasageri povestea despre fiul său. Se stabiliseră în Germania de câtva timp şi fiul său se însoţea cu alţii pe la discoteci care se ocupau cu tot felul de lucruri aducătoare de bani murdari. Toate bune până într-o zi când acesta n-a mai ajuns acasă, iar după câteva zile l-au găsit împuşcat, mort. Degeaba s-a mai trudit taică-său să găsescă făptaşii că n-a găsit nici o urmă. El spunea că fiul său avusese ceva datorii la unii din „gaşcă" şi numai pe ei îi bănuia. Dar ce folos, că înainte nu l-a învăţat să nu umble prin acele locuri, iar acuma plângea degeaba.

Un alt exemplu care îmi vine acuma în minte este al unuia care împrumuta bani cu dobândă. După câţiva ani cineva trebuia să-i restituie o sumă considerabilă de bani, dar cum acesta pierduse toţi banii şi nu avea cum să-i dea înapoi, l-a omorât să nu mai aibe la cine să-i restituie şi să nu mai ştie nimeni cât trebuia să-i dea înapoi. Iată răsplata lăcomiei.

Pasajul ne spune să nu porneşti cu astfel de oameni la drum. Cu siguranţă că ei vor râde de tine de multe ori, o să-ţi zică că eşti slab de fire, că încă nu ţi-a căzut puful, dar nu-ţi pese de râsul lor, căci „cine râde la urmă râde mai bine". Chiar dacă o să-ţi arate pe unii care „s-au realizat" pe astfel de căi, totuşi „cei răi nu au pace" zice profetul Isaia, şi vine ziua socotelilor şi pentru ei.





1:20-22 „Înţelepciunea strigă... Până când veţi iubi prostia, proştilor? Până când le va plăcea batjocoritorilor batjocura, şi vor urâ nebunii ştiinţa?"





Aceste versete ne arată că D-zeu prin Duhul său de înţelepciune, prin îngerii săi nu stau pasivi şi nu ne lasă fără nici un ajutor, fără nici un sfat, nu stau indiferenţi faţă de noi ci ne cheamă la Sine, la Adevăr, la bine, strigă după omul fără minte şi-l întreabă până când zăboveşte să se lase de căile lui prosteşti şi să se întoarcă la D-zeu. Îl întreabă pe cel căruia îi place să-şi bată joc de alţii, de Adevăr, de D-zeu până când stăruie el în necredinţa şi nebunia lui? D-zeu strigă la oameni în mai multe feluri, mai încet sau mai tare după cum trebuie. El strigă prin glasul conştiinţei, câtă vreme omul mai are conştiinţă, sau până ce o mai are trează, strigă prin Cuvântul Bibliei pentru cei ce o citesc sau o ascultă, iar apoi strigă prin evenimente şi întâmplări din viaţa noastră sau din viaţa altora. Strigă prin vise, prin vedenii de noapte, strigă prin şeful de la serviciu, prin profesorul de la şcoală, prin poliţist şi judecător. Dar pentru unii toate aceste strigăte sunt în zadar, ei nu aud şi nu văd nimic, ei sunt orbi şi surzi şi se duc spre groapă, spre încurcături în viaţă, fără să priceapă aceasta. D-zeu ne vrea binele, ne iubeşte cu adevărat şi vrea să ne arate calea bună, calea vieţii. Toate sfaturile şi poruncile Lui nu sunt ca să ne lipsească de ceva bun în viaţa aceasta şi în viaţa de dincolo ci ca să ne putem cu adevărat bucura şi folosi de aceea ce el ne oferă. De multe ori vine gândul rău de la Diavolul în viaţa oamenilor că poruncile şi unele restricţii ale lui D-zeu, nu-i lasă pe oameni să bucure de viaţă şi de aceea ei le resping. Aceasta este otrava cu care îi otrăveşte Cel Rău pe oameni ca apoi oamenii prin poftele lor să-i slujească şi să i se închine lui şi să-i ducă în moartea veşnică, în iad. D-zeu nu numai că ne promite o viaţă echilibrată pe pământ dar ne promite bucuria veşnică alături de El în locaşurile Lui cereşti.





1:23 „Întoarceţi-vă să ascultaţi mustrările mele! Iată, voi turna duhul meu peste voi, vă voi face cunoscut cuvintele mele..."





Oare cui îi place să fie mustrat? Cred că nimănui, de aceea ni se spune aici să ne întoarcem să ascultăm mustrarea când suntem mustraţi de D-zeu, pentru că tentinţa firească a omului este să plece, să fugă, să ia în batjocură mustrarea şi să-şi apere prostia lui, părerea lui. D-zeu prin Duhul Lui de înţelepciune este cu adevărat în drept să ne mustre, pentru că El o face cum trebuie, spre binele nostru nu spre distrugerea noastră. Promisiunea făcută aici este că, pentru cel ce ascultă şi ţine cont de mustrarea lui D-zeu, va primi din duhul de înţelepciune al lui D-zeu, va primi minte şi va şti cum să trăiască bine şi plăcut lui D-zeu şi oamenilor. Avem nevoie de mustrarea Înţelepciunii aşa cum avem nevoie de binecuvântările lui D-zeu. Un ogor are nevoie şi de plug care să-l întoarcă pe dos, dar are nevoie şi de căldură şi apă ca să facă o recoltă bogată. Celui care ia aminte la mustrarea D-lui, El îi promite că-i va face cunoscut voia sa, cuvintele sale, că va sta de vorbă cu el să-l sfătuiască şi să-i arate din planurile lui. Dar dacă cineva pleacă, D-zeu nu mai are cui vorbi şi omul rămâne în prostia lui şi nu face progrese pe calea mântuirii.





1:24-27 „Fiindcă eu chem şi voi vă împotriviţi, fiindcă îmi întind mâna şi nimeni nu ia seama, fiindcă lepădaţi toate sfaturile mele, şi nu vă plac mustrările mele, de aceea şi eu, voi râde când veţi fi în vreo nenorocire, îmi voi bate joc de voi când vă va apuca groaza,... când vă va învălui nenorocirea ca un vârtej..."





Vedem aici că D-zeu întinde mâna înspre om, îi cere prietenia, îl vrea de prieten şi partener de lucrare. El ştie că poate fi respins dar pentru aceasta tot îi întinde mâna, căci ştie că fără El nu are nici o şansă şi ştie că unii îl vor înţelege, dar alţii îl vor respinge. El nu renunţă cu uşurinţă la om, îi vorbeşte în multe feluri dar dacă omul respinge mereu sfaturile Lui bune atunci vine vremea când El pleacă, fără ca omul să ştie. Apoi omul fără D-zeu se încurcă, mai devreme sau mai târziu, şi apoi strigă după ajutor, după dreptate, dar D-zeu râde de el acum, că ia venit răsplata pentru toate faptele lui rele, pentru toată îngâmfarea şi mândria lui, pentru linguşirea lui, pentru toată nedreptatea pe care a făcut-o faţă de alţi oameni şi pentru toată mita ce a luat-o. Fără sfaturile şi ajutorul lui D-zeu omul începe să se afunde şi să se încurce în tot felul de lucruri, care vin apoi asupra lui ca o avalanşă.





1:28-30 „Atunci mă vor chema, şi nu voi răspunde; mă vor căuta, şi nu mă vor găsi; pentrucă ... au nesocotit toate mustrările mele."





Ce grea avertizare este aceasta, să-l chemi pe D-zeu şi El să nu-ţi mai răspundă, să cauţi înţelepciunea, să-l cauţi pe D-zeu şi să nu-l mai găseşti. Dar aceasta este urmarea dreaptă a faptului că omul acesta n-a iubit niciodată sfatul ce-l îndemna spre D-zeu, spre pocăinţă, nu i-a păsat de D-zeu şi de consecinţele faptelor lui, a dispreţuit toate mustrările lui D-zeu, a continuat să meargă cu beţivii şi cu oamenii fără D-zeu, a lăudat şi linguşit pe cei nedrepţi numai să-i meargă bine. Ne amintim de împăratul Saul care nu a mai ascultat de înţelepciunea lui D-zeu, l-a urmărit pe David ca să-l omoare, a omorât într-o împrejurare 85 de preoţi ai D-lui şi a trecut cetatea lor prin sabie, doar pentru că l-au ajutat pe David. Dar la urmă când filistenii i-au ameninţau viaţa, degeaba l-a mai căutat pe D-zeu, pentru că El nu i-a mai răspuns şi nu l-a mai ajutat. Sunt însă situaţii când D-zeu se lasă înduplecat şi încă mai răspunde. Împăratul Manase a fost unul dintre cei mai răi împăraţi ai lui Israel (2 Cron. 33). Omul acesta s-a închinat la d-zeii păgâni ai neamurilor din jurul Israelului, a zidit chiar altare păgâne în Templu, şi-a jertfit copiii idolilor, umbla cu descântece şi ţinea pe lângă el vrăjitori. Dar la un moment dat D-zeu a făcut să vină cu război împăratul Asiriei, care l-a bătut în luptă, l-a luat prizonier şi l-a dus legat în lanţuri în Babilon. Acolo în închisoare şi-a adus aminte de adevăratul D-zeu, de Cel care le dăduse legea prin Moise pe care el căutase să o nimicească, şi s-a smerit adânc înaintea lui D-zeu. Acolo şi-a schimbat concepţia de viaţă, acolo a făcut promisiuni şi juruinţe adevăratului D-zeu, şi D-zeu a făcut ca împăratul Asiriei să nu-l omoare ci să-i dea drumul. Ajuns înapoi pe tron îşi ţine promisiunile şi face o reformă şi o curăţire a Templului de altarele păgâne şi porunceşte poporului să slujească adevăratului D-zeu.





1:31 „De aceea se vor hrăni cu roada umbletelor lor, şi se vor sătura cu sfaturile lor."





Aceasta vrea să spună că acei ce-au dispreţuit înţelepciunea lui D-zeu, vor culege ce-au semănat şi îşi vor hrăni sufletul cu rezultatele faptelor lor. Cum au făcut aşa li se va face dacă nu s-au pocăit de acel obicei sau faptă rea. Concluziile pe care le-au tras cândva în viaţă atunci când au văzut sau făcut unele lucruri, acuma le culeg roadele. Dacă au iubit paharul şi ţigara, vine vremea când corpul cedează şi apare boala cu roadele ei amare. Cândva păreau că ştiu toate lucrurile, azi sfaturile lor nu mai valorează mare lucru, pentru n-au fost bazate pe adevăr ci pe minciună şi înşelătorie, pe împlinirea poftelor. Există oameni cărora tare le place să dea sfaturi, dar nu pentru că sunt interesaţi de mântuirea celorlalţi ci pentru a se etala, a se scoate în evidenţă pe ei înşişi, a se lăuda cu cunoştinţele lor, banii sau faptele lor. Li se pare că dacă conduc o mică firmă, sau poate un spital sau oraş au şi cunoştinţă despre viaţa adevărată, despre mântuirea sufletului. Este o mare responsabilitate să spui cuiva ceva, pentru că apare pericolul mândriei iar mulţi nu sunt conştienţi de asta. De aceea să-i ajute D-zeu pe cei care dau un sfat altora să-l dea după cum l-a dat Isus, altfel se pot pierde amândoi. El nu a greşit şi dacă cu gând curat spunem ce a spus El nici noi nu greşim.





1:32-33 „Căci împotrivirea proştilor îi ucide, şi liniştea nebunilor îi pierde; dar cel ce m-ascultă va locui fără grijă, va trăi liniştit şi fără să se teamă de vreun rău."





Aceasta ne spune că împotrivirea omului păcătos la îndemnul lui D-zeu de a se lăsa de păcat îl conduce pe acesta pe diverse căi rele şi în final la pierderea sufletului şi a vieţii. Proştii se împotrivesc la un sfat bun venit din partea unui om sfânt sau a unui prieten credincios, se împotrivesc la îndemnul bun al inimii şi la glasul conştiinţei prin care le vorbeşte D-zeu să se lase de mândrie şi să se umilească în faţa Creatorului lor, să-şi vină în fire şi să se pocăiască de păcatele lor. Ei trăiesc într-o linişte de nebun, nenorocirea bate la uşă, drumul devine prăpăstios dar nebunul doarme la volanul maşini vieţii lui. Nu există D-zeu, zice cel rău, tocmai pentru că îi este teamă de pedeapsa lui D-zeu pentru toate păcatele făcute. Fii liniştit, zice omul nebun, nu există nici un D-zeu care să te bată, să te pedepsească. Doar copiii se sperie de astfel de glume. Tu eşti bărbat, doar nu te iei după astfel de predicatori nebuni. Toate nenorocirile sunt doar întâmplări, nimeni nu te pedepseşte. Aşa caută sa te liniştească cel nebun, până vine nenorocirea, poliţia cu tribunalul sau alte „întâmplări" şi te năruie. Nu asculta de liniştea celui nebun, lasă-l în pace, tu fugi degrabă şi caută înţelepciune în sfaturile lui D-zeu şi la oamenii buni şi credincioşi. Rogă-l pe D-zeu să te ajute, bucură-te că-ţi vorbeşte şi nu fugi când te mustră căci cel ce-L ascultă va trăi fără grijă şi cu o adevărată linişte. El ştie căci nici chiar moartea nu-i poate face un rău, căci se încrede în Cel ce i-a promis viaţa veşnică.





Concluzii:

• Proverbele se adresează în special tinerilor ca să dea înţelepciune şi bun simţ dar au ce învăţa şi cei mai în vârstă;

• Primul pas spre a primi înţelepciune este frica şi respectul de D-zeu;

• Nu uita sfaturile bune de acasă, cei „şapte ani de acasă" ;

• Nu te însoţi cu cei lacomi de câştig fără muncă, nu-i crede şi nu fă un pas cu ei;

• D-zeu te caută să te ajute; lasă-l să te ajute oriunde te-ai găsi; nu fugi şi nu-ţi fie ruşine să-l asculţi căci altfel vei plânge la urmă; fii bucuros de mustrarea Lui;

• Nu crede în liniştea şi nepăsarea nebunilor, a celor ce spun că D-zeu nu vede şi nu te va pedepsi pentru relele făcute; liniştea lor este ca somnul celui ce adoarme la volan.