Devoțională Mana de dimineata[ 28 August]

IOAN 17:26

"... Pentu ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, să fie în ei, şi Eu să fiu în ei".

Acestea sînt unele din ultimele cuvinte ale Mîntuitorului adresate ucenicilor Săi înainte de răstignirea Lui; ele exprimă scopul sau sensul unei vieţi trăite şi jertfite pentru noi, ca să ne aducă la Dumnezeu. Ce descoperire a lui Dumnezeu însuşi, a gîndurilor Sale de Tată ceresc pentru aceia pe care El i-a dăruit Fiului Său în lumea aceasta (Ioan 17:2, 6, 9, 11, 24). Sfîrşindu-Si rugăciunea către Tatăl Său, Domnul mai face şi această declaraţie supremă: "Le-am făcut cunoscut Numele Tău, şi li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu să fiu în ei".

Iată ceva ce depăşeşte puterea noastră omenească de înţelegere: dragostea Tatălui, dragostea pe care El o are pentru Fiul Său, este în noi. Nimeni nu va putea vreodată să sondeze adîncul dragostei Tatălui pentru Fiul; ea este cel mai minunat lucru din lume. Şi cu o astfel de dragoste ne iubeşte El, pe noi, păcătoşi pierduţi, răzvrătiţi sau creştini de formă. El ne cunoaşte deplin, şi ne iubeşte aşa cum sîntem dar ne iubeşte prea mult ca să ne lase să rămînem aşa. Este adevărat că noi sîntem în Hristos şi Dumnezeu ne vede prin lucrarea împlinită de Fiul Său; dar El ştie totuşi ce sîntem, ne cunoaşte natura noastră decăzută şi vinovată, capabilitatea noastră de viclenie şi de răzvrătire. Şi totuşi, dragostea aceasta se dă în întregime fiecăruia dintre noi, pînă la sfirşit, desăvîrşită în dreptate şi desăvîrşită în har.

Cît de bine răspunde nevoilor noastre, această dragoste a Tatălui pentru Fiul Său! Dacă o primim cu adevărat în inimile noastre, ea va aduce rezolvarea tuturor problemelor noastre, remediul la toate relele spirituale care influenţează în rău duhul nostru. Să-I mărturisim suferinţa noastră de a trăi lipsiţi de această dragoste şi de a o înţelege încă atît de greşit; să-I deschidem inima larg, în toată simplitatea ca să poată intra în ea. Tatălui îi place să ne facă să ne bucurăm de plinătatea dragostei Sale, de această dragoste care sfărîmă ce este dur, îndepărtează ce este rău, corectează obiceiurile noastre rele, ne destinde rigiditatea, vindecă inima rănită şi ne odihneşte inimile frămîntate de griji.

Să ascultăm ce spune tot Domnul Isus: "Sfinte Tată, păzeşte în Numele Tău pe aceia pe care Mi I-ai dat Tu... pentru ca dragoste cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, şi Eu să fiu în ei". Să-i cerem aceasta cu toată simplitatea şi credinţa căci în Domnul Isus totul este Da şi Amin.